Premierul grec Alexis Tsipras le-a propus joi, în mod oficial, membrilor partidului Syriza (stânga radicală), pe care-l conduce, organizarea unui congres extraordinar în septembrie, pentru a defini o poziție comună privind acordul cu creditorii țării, contestat de către o minoritate internă. ”Propun organizarea unui congres deschis și democratic în septembrie”, a declarat Tsipras în fața unui comitet central al partidului la Atena, oficializând astfel o inițiativă evocată de mai multe zile, scrie liberation.fr.
Instanțele conducătoare ale Syrizei vor decide până la sfârșitul zilei dacă aprobă propunerea. Tsipras speră că, în cadrul acestui congres, se va constitui o majoritate care să sprijine acordul cu creditorii, pe care el l-a semnat pe 13 iulie.
Dacă inițiativa sa se va impune, Tsipras va putea organiza alegeri legislative anticipate, cu cele mai bune șanse de a-i marginaliza pe opozanții săi și de a câștiga o majoritate parlamentară unită în jurul unui sprijin, chiar critic, față de cel de-al treilea plan de salvare al creditorilor UE și FMI.
Pe 15 și 22 iulie, peste 30 din cei 149 de deputați ai Syrizei au votat împotriva primelor reforme cerute de către creditori și premierul nu mai dispune de pragul minim de 151 de deputați (din 300) pentru a aplica noul acord fără sprijinul a trei partide din opoziție. (M.C)