Trump: Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocieri pentru încheierea războiului

20 Mai 2025
Trump: Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocieri pentru încheierea războiului

După o convorbire telefonică de două ore cu Vladimir Putin, președintele american Donald Trump a declarat că Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocieri în vederea unui armistițiu și a unui posibil acord de pace. Trump a precizat că Statele Unite nu vor juca rolul de mediator în acest proces, lăsând Moscovei și Kievului responsabilitatea de a stabili condițiile unui eventual acord. Declarațiile liderului american contrastează însă cu tonul rezervat al președintelui rus, care a vorbit doar despre un posibil memorandum preliminar și un armistițiu „pentru o perioadă determinată”, scrie Financial Times

Donald Trump a declarat luni că Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocieri pentru pregătirea unor discuții de pace, însă a adăugat că lasă Moscovei și Kievului responsabilitatea de a ajunge la un acord fără ca SUA să joace rolul de mediator.

După un apel telefonic de două ore cu Vladimir Putin, Trump a scris că „Rusia și Ucraina vor începe imediat negocieri în vederea unui armistițiu și, mai important, pentru ÎNCHEIEREA războiului”.

Însă, în declarații separate, președintele rus s-a arătat mult mai rezervat în privința oricărui proces de pace și nu a indicat o schimbare substanțială a poziției Kremlinului.

Într-un semnal că Washingtonul s-ar putea retrage din rolul de intermediar, Trump a spus că „condițiile” unui acord pot fi negociate doar de către părțile implicate în conflict, „pentru că ele cunosc detaliile unei negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea ști”.

El a mai afirmat că Vaticanul ar fi „foarte interesat” să găzduiască aceste discuții, adăugând: „Să înceapă procesul!”

În propria relatare, mai prudentă, a conversației, Putin a spus că este „pregătit să lucreze” cu Kievul la un memorandum care să contureze eventualele discuții de pace, ce ar putea include un posibil armistițiu „pentru o anumită perioadă de timp”.

Putin i-a declarat unui reporter al presei de stat că discuția cu Trump a fost „foarte sinceră și, prin urmare, foarte utilă”. Totuși, el nu a anunțat nicio schimbare majoră în poziția Rusiei privind războiul din Ucraina.

„Am convenit cu președintele SUA ca Rusia să propună și să fie pregătită să colaboreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor acord de pace”, a declarat liderul rus.

El a adăugat că documentul va include „principiile pe baza cărora s-ar întemeia un acord de pace, calendarul unui eventual acord de pace” și „un posibil armistițiu pentru o perioadă determinată, în cazul în care se ajunge la anumite înțelegeri”.

Putin a mai afirmat că obiectivul principal al Rusiei rămâne „eliminarea cauzelor profunde ale acestei crize”, folosind un limbaj care sugerează că revendicările sale fundamentale nu s-au schimbat.

Săptămâna trecută, negociatorii săi au cerut ca Ucraina să se retragă din regiuni vaste, inclusiv din orașele Herson și Zaporijjea, și au amenințat că vor ocupa și mai mult teritoriu dacă Kievul refuză.

Trump a mai spus că, imediat după discuția cu Putin, le-a prezentat propria versiune a convorbirii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, precum și liderilor din Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Finlanda și Comisia Europeană.

O persoană familiarizată cu discuția a declarat că liderii prezenți au fost uimiți de modul în care președintele american a descris ceea ce s-ar fi convenit.

Potrivit lui Merz, toți participanții la apelul telefonic „și-au reafirmat disponibilitatea de a sprijini îndeaproape Ucraina în drumul său către un armistițiu”.

Apelul telefonic a avut loc după ce, săptămâna trecută, Putin a refuzat să participe la negocierile de pace cu Ucraina din Turcia – negocieri pe care chiar el le inițiase – ceea ce l-a determinat pe Trump să declare că „nu se va întâmpla nimic” până când el și președintele rus nu se vor întâlni în persoană.

Eforturile diplomatice pentru încheierea conflictului s-au intensificat în ultimele săptămâni, Rusia și Ucraina purtând vineri, la Istanbul, primele discuții directe de la începutul războiului acum trei ani.

Trump a promis că va pune capăt războiului din prima zi a celui de-al doilea mandat, însă pacea s-a dovedit greu de atins, întrucât cele două tabere rămân în continuare foarte departe una de cealaltă.

În capitalele europene, liderii se tem că Trump ar putea încheia un acord cu Putin care să accepte cererile maximaliste ale acestuia și să trădeze interesele Ucrainei, în graba sa de a pune capăt luptelor.

Alte stiri din Externe

Ultima oră