Cel puţin 64 de persoane, printre care se numără şi copii, şi-au pierdut viaţa în incendiul declanşat la un centru comercial din oraşul siberian Kemerovo, din Rusia. Mai multe persoane sunt încă date dispărute, în urma acestei tragedii. Presa rusă susţine că este cel mai grav incendiu din ultiimii 100 de ani.
Un post rus de televiziune a difuzat o înregistrare video în care pot fi văzuţ clienţi ai centrului comercial încercând să se salveze din clădirea cuprinsă de flăcări, ostatici, practic, pe o scară, într-un fum dens.
Locuitori din Kemerovo au stat la coadă pentru a dona sânge, pentru victimele incendiului.
Potrivit presei locale, circa 1.500 de metri pătraţi au fost afectaţi de incendiul declanşat la centrul comercial Zimniaia Vişnia (Cireaşă de iarnă). Acoperişul, de 1.200 de metri pătraţi, s-a prăbuşit, în timp ce incendiul se propaga în clădire.
Focul s-a declanşat la etajul trei, ultimul etaj al centrului comercial, unde se află un cinematograf și un loc de joacă pentru copii. Ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Vladimir Pucikov, a decretat starea de urgenţă în regiunea Kemerovo.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a ordonat lui Pucikov să se deplaseze în localitatea siberiană şi să ia toate măsurile necesare pentru a ajuta familiile victimelor. Putin a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.
Imaginile postate pe reţelele sociale se poate vedea cum iese fum de la geamuri și persoane care se aruncă de la geam pentru a se salva.
Cel puţin nouă dintre corpurile găsite până în prezent sunt ale unor copii.
Aproximativ 600 de membri ai echipajelor de urgenţă au luat parte la operaţiunile de salvare.
Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută dar autorităţile au deschis o anchetă.
Incendiul ar fi început la ora locală 17:00 într-o parte a clădirii în care se sflă zona de divertisment.