TRAFIC DE ORGANE. Medici germani, acuzați de tentativă de omor, la Leipzig

28 Iul 2015
TRAFIC DE ORGANE. Medici germani, acuzați de tentativă de omor, la Leipzig
Procurorii germani au acuzat doi foşti medici în 31 de cazuri de tentativă de omor, ca parte a unui îndelungat scandal privind transplanturile de organe la un spital din estul Germaniei, conform news.com. au.
Inculparea celor doi, care nu au fost numiţi, a avut loc după o investigaţie desfăşurată de procurori timp de 18 luni asupra unor acuzaţii privind frauda existentă la clinica acestora pentru transplanturi de ficat. Acuzaţiile au ieşit pentru prima dată la lumină la începutul anului 2013.

Procurorii susţin că doctorii care au fost angajaţi la clinica de transplanturi a Universităţii din Leipzig au modificat în mod sistematic datele şi au introdus informaţii false pentru a permite unor pacienţi să avanseze pe lista de aşteptare pentru transplanturile de ficat. În acest proces, cei doi medici au ignorat alţi pacienţi bolnavi aflaţi în stare critică.

Un total de 23 de pacienţi au beneficiat datorită schemei celor doi doctori, susţin procurorii.

“O astfel de subminare conştientă şi activă a ajutorului de urgenţă pentru o altă persoană este ... o tentativă de omor sau pur si simplu o crimă”, au declarat procurorii.

Cei doi medici nu au comentat în privinţa acuzaţiilor, au adăugat procurorii.

În acelaşi timp, acuzaţiile împotriva fostului medic şef al clinicii de transplanturi au fost anulate.

Fostul medic şef, al cărui nume nu a fost făcut public, a negat că ar fi fost la curent cu manipularea informaţiilor pentru transplanturi. Procurorii au declarat că nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost implicat în falsificarea documentelor. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră