În Uniunea Europeană au fost înregistrate în primul trimestru al acestui an circa 185.000 de cereri de azil depuse de refugiați, cifră cu 86% mai mare față de perioada similară a anului trecut, dar aproximativ egală cu cea din cele trei luni anterioare, a anunțat joi oficiul de statistică al UE, Eurostat, citat de agenția EFE.
Dintre acești solicitanți de azil, 50.000 sunt kosovari, numărul lor depășindu-l pentru prima dată pe cel al sirienilor și afganilor. Potrivit Eurostat, peste jumătate din aceste cereri au fost înregistrate în Germania și Ungaria. Astfel, Germania a primit 73.100 noi cereri de azil în primele trei luni ale anului în curs, iar Ungaria — 32.800. Urmează Italia, cu 15.200 de cereri, Franța — 14.800, Suedia — 11.400, Austria — 9.700 și Marea Britanie — 7.300.
Raportat la populația fiecărei țări, statele comunitare cu cel mai mare număr de solicitări de azil la fiecare milion de locuitori sunt Ungaria (3.322), Suedia (1.184), Austria (1.141) și Germania (905). Printre țările care au înregistrat în primul trimestru al acestui an sub 50 de noi solicitări de azil la un milion de locuitori se numără Croația, Slovacia, Lituania, Portugalia, România, Slovenia, Letonia, Republica Cehă, Estonia, Polonia și Spania.