În aprilie 2015, 750 de imigranţi ilegali au murit după ce vasul la bordul căruia se aflau a naufragiat în largul coastelor Libiei. Cu o saptamana inainte, intr-un accident similar au pierit, alti 450 de imigranţi din nordul Africii. Doar săptămâna trecută au ajuns în insula Kos, din Grecia, 1.200 de refugiați din Siria și Afganistan.
Aşadar, în acest context internaţional de criză, Comisia Europeană a elaborat un mecanism provizoriu prin care țările Uniunii Uuropene vor fi obligate să preia 20.000 de refugiați. CE a propus astfel, o repartizare „pe cote" pentru fiecare ţară în parte. Procesul se va extinde pe durata a doi ani, timp în care imigranţii care solicită azil trebuie distribuiţi „corect şi echilibrat" între toate statele membre.
României îi revine, în urma deciziei CE, o cotă de 2.000 de refugiaţi. Pentru fiecare refugiat primit de România, Comisia Europeană va aloca 6.000 de euro per persoană. De altfel, suma totală pe care UE a pregătit-o pentru valul de refugiaţi este de 50 de milioane de euro.
În legătură cu această decizie a Comisiei Europene, poziţia României, exprimată de premierul Victor Ponta într-o intervenţie televizată la postul de televiziune Al-Jazeera, 2 Mai 2015 a fost de totală susţinere.
"Este absolut inacceptabil să-i respingem și să-i lăsăm să moară pe mare...Nu putem să construim un zid împotriva oamenilor care vor să ajungă în Europa", a precizat Ponta, subliniind că "mii și mii de oameni lipsiți de speranță încearcă să ajungă zilnic în Europa".