Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut mai multe vizite secrete la locuinţa unui celebru producător de filme americano-israelian de la Hollywood, una dintre ele având loc în prezenţa fostului premier britanic Tony Blair, scrie cotidianul israelian Haaretz.
Potrivit ziarului citat, Netanyahu s-ar fi întâlnit cu Arnon Milchan de câteva ori în ultimele două luni. De altfel, Haaretz a mai scris despre relația dintre premier și Milchan, relatând despre o petrecere din martie 2014. Atunci, premierul Netanyahu a postat pe pagina sa de Facebook fotografii de la o petrecere în onoarea sa care a avut loc în locuința bunului său prieten, în Malibu, California.
La respectiva petrecere au participat numeroase vedete ale Hollywood-ului, Netanyahu postând fotografii în care apărea, împreună cu membrii familiei sale, alături de Keanu Reeves, Barbra Streisand, Leonardo Di Caprio și alții.
Milchan are un trecut stufos în ceea ce priveşte cooperarea cu agenţia de spionaj economic israeliană LAKAM, care se află în spatele obţinerii de tehnologie şi materiale pentru programul nuclear al Israelului.
De altfel, scrie presa israeliană, Arnon Milchan a confirmat că a fost spion al Israelului timp mulți ani, lucrând în paralel la Hollywood. A fost recrutat de LAKAM în anii 60. La un moment dat, Milchan a supervizat 30 de companii ăn 17 țări diferite, după cum el însuși a declarat pentru Channel 2 din Israel.
Milchan a produs numeroase filme de succes, precum ”A fost odată în America”, ”Pretty Woman”, ”The War of the Roses”, ”The Devil's Advocate” și ”L.A Confidential”.
Întâlnirile la care face referire acum Haaretz au avut loc la reşedinţa lui Milchan din oraşul israelian Herzliya în 10 iunie, 9 iulie şi 28 iulie.
Duminică, premierul israelian a fost văzut la locuinţa lui Milchan împreună cu Blair şi liderul opoziţiei israeliene Isaac Herzog.
Birourile celor doi oficiali au susţinut că aceştia au participat la un “eveniment privat de rămas bun”, organizat de Milchan pentru Tony Blair, subliniind că şi alţi invitaţi au fost prezenţi acolo.
Totuşi, înregistrările camerelor de securitate ale locuinţei lui Milchan nu par să prezinte alţi invitaţi participanţi la eveniment. (M.C)