Povestea „super-bunicilor”: 12 copii, 53 nepoți, 47 strănepoți

06 Sep 2016 | scris de Istvan Deak
Povestea „super-bunicilor”: 12 copii, 53 nepoți, 47 strănepoți

Ce bucurie poate fi mai mare decât o familie numeroasă, sănătoasă, care se reunește cel puțin o dată pe lună în formulă completă? Pentru soții Leo și Ruth Zangers din statul american Illinois acesta a devenit un obiectiv îndeplinit. Cei doi au sărbătorit de curând al 100-lea nepoțel. Familia Zangers candidează astfel pentru un loc în Cartea Recordurilor la categoria cea mai numeroasă familie.

12 copii, 53 de nepoți, 46 de strănepoți și un stră-strănepot este zestrea familiei Zangers după 59 de ani de căsnicie, iar lista rămâne deschisă. “Dacă ne-am propus să avem o sută de nepoți? Cu siguranță nu. Totul este voia lui Dumnezeu. Întotdeauna există loc pentru încă unul”, susțin cei doi bunici, citați de netmoms.de.

Cel mai tânăr copil al lor este Joe, 31 de ani. Când s-a născut el, Leo și Ruth aveau deja 10 nepoți. “La masa festivă de sărbători nu există niciodată mai puțin de zece curcani și 20 de kilograme de șuncă. Nu întâmpinăm probleme. Toți știu ce au de făcut. Apoi, noi de ani de zile tot sărbătorim, ba o zi de naștere, ba o sărbătoare. Reuniunile de familie sunt un motiv de bucurie pentru noi”, mărturisește fiica cea mare, Donna.

“Eu știu multe familii care nu sunt nici pe jumătate atât de mari și se întâlnesc doar o dată sau de două ori pe an. Noi suntem uniți și ne vedem mai des”, spune cel mai în vârstă nepot, Austin.

Situația a fost un pic problematică pentru cei care prin căsătorie s-au alăturat familiei. “A durat aproape o veșnicie până am reușit să rețin toate numele. Apoi să și asociez corect numele cu persoana. Acum mă simt o norocoasă. Nepoțelul 100, parcă ne-am pus număr la casă”, povestește amuzată Ashleigh, mama celui mai nou membru al familiei.

Alte stiri din Externe

Ultima oră