Criza ucraineană, prin cristalizarea unei opoziții ideologice între două tabere, suflă un vânt de război rece asupra lumii, spune o analiză din Le Figaro.
Privită din Europa sau Washington, domină impresia că întreaga lume s-a ridicat împotriva lui Putin și a războiului său din Ucraina. Această impresie este alimentată de condamnarea unanimă a Occidentului și de eforturile sale politice, economice și militare de a ajuta Ucraina să reziste. Dar aceasta este o percepție occidentală, care acționează ca o oglindă deformatoare a realității.
De la începutul războiului, o parte a lumii a susținut deschis regimul lui Vladimir Putin, în timp ce o alta s-a abținut să-l condamne, refugiindu-se în indiferență sau jenă. Și la două luni de la începerea ofensivei, crimele de război comise de forțele ruse în Ucraina nu au schimbat poziția acestor țări.
Liniile de fractură
Pe 2 martie, rezoluția ONU de condamnare a agresiunii Ucrainei a fost adoptată de 141 de state. Dar a fost respinsă de cinci țări, Rusia, desigur, Belarus, Coreea de Nord, Siria și Eritreea. Treizeci și cinci de țări s-au abținut. Printre aceștia, cei mai mulți dintre aliații obișnuiți ai Rusiei: China, Algeria, India, Vietnam, Cuba, Iran... Următoarele două rezoluții ale Națiunilor Unite, privind consecințele umanitare ale războiului și suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, au a dezvăluit aceleași linii de fractură.
Motivele de sprijin, tacite sau explicite, pentru regimul lui Putin sunt diverse. Spre deosebire de Europa, mai afectată de criză din cauza apropierii geografice și culturale de Rusia, multe țări mai departe de front se simt mai puțin afectate de problemele sale economice și geopolitice. Unii susțin deschis Kremlinul, deoarece depind de Moscova. Belarus, din nou un satelit al Rusiei. Siria lui Bashar al-Assad, care își datorează supraviețuirea politică intervenției militare a Rusiei.
Venezuela, al cărei președinte Maduro este susținut economic și politic de Moscova. În alte părți, pe celelalte continente, cu excepția Europei - cu excepția Serbiei și, într-o oarecare măsură, a Ungariei - și în America, o tăcere care consimte însoțește războiul lui Putin din Ucraina. Este cazul în majoritatea țărilor din Caucaz și Asia Centrală, care sunt încă strâns legate de Moscova în domeniul economic, militar și diplomatic.
Este și cazul majorității țărilor asiatice, cu excepția celor trei aliați tradiționali ai Occidentului - Japonia, Taiwan, Coreea de Sud. Chiar și democrația indiană, pentru are Moscova este principalul furnizor de echipamente militare, își evidențiază statutul de „nealiniat”. În ceea ce privește China, aceasta consideră Rusia un aliat indispensabil în confruntarea sa cu Statele Unite. Nu numai că a refuzat să condamne agresiunea rusă, dar a asigurat Kremlinul de prietenie „nemărginită”. De asemenea, s-a opus sancțiunilor occidentale și preia propaganda rusă care dă vina pe Statele Unite și NATO pentru război.
Balanța puterii
Aceeași imagine pe continentul african, unde o largă treime din țări, printre care Algeria, Tunisia, Egipt, Mali, Republica Centrafricană și Africa de Sud, refuză să se opună Moscovei. Unele capitale, precum Bamako sau Bangui, sunt prizoniere ale legăturilor lor cu compania de mercenari Wagner din apropierea Kremlinului. Alții nu vor să pună în pericol legăturile lor economice și militare cu Rusia. În ceea ce privește Orientul Mijlociu, el preferă să denunțe standardele duble ale Europei, care îi întâmpină pe ucraineni cu brațele deschise în timp ce rezistă să-și deschidă porțile pentru refugiații afgani și sirieni.
Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au adoptat rezoluții ONU prin care condamnă războiul, dar refuză să pună în aplicare sancțiunile occidentale. Este și cazul Israelului, care nu vrea să-și pericliteze acordul local cu armata rusă, foarte prezentă în regiune, care permite aviației sale să lovească ținte iraniene sau Hezbollah în Siria. Cât despre Iran, împărtășește aceiași dușmani cu Rusia: Statele Unite și NATO și acest punct comun este suficient pentru a-și abate privirile de la Ucraina. Pretutindeni, interesele naționale au prioritate față de principii și valori. Acest lucru este valabil și în America Latină, unde Putin poate conta pe sprijinul Cubei și pe tăcerea lui Jair Bolsonaro în Brazilia.
Deși numeroși, prietenii Rusiei nu au deranjat echilibrul de putere. Rezoluțiile ONU au fost adoptate. La fel și cele ale Unesco unde, grație acțiunii Franței, Germaniei, Poloniei și UE precum și a luptei crâncene duse de ambasadori, Rusia și aliații săi au pierdut de trei ori: când Unesco a condamnat războiul; când a amânat cea de-a 45-a sesiune a Patrimoniului Mondial, programată pentru iunie la Kazan, vestul Rusiei; şi a treia oară prin acordarea premiului pentru libertatea presei asociaţiei jurnaliştilor din Belarus. „Totul este făcut pentru a arăta că nu este suficient să bombardezi Ucraina pentru a domina lumea”, explică Véronique Roger-Lacan, ambasadorul Franței la Unesco.
Totuși, noul și masivul angajament al Statelor Unite alături de Ucraina, care se face tot în numele „valorilor”, adăugat la anti-occidentismul care servește adesea drept ciment pentru țările care refuză să-l condamne pe Putin, desenează din ce în ce mai mult o nouă lume. Este organizată în două tabere: cea a occidentalilor și a democrațiilor liberale și cea a liderilor autocrați, care împing un contra-model. S-au dus vremurile în care neoconservatorii americani credeau că ar putea impune democrația cu forța în Irak în 2003, sperând la un efect de domino și virtuos în celelalte țări din Orientul Mijlociu.
Astăzi, tabăra democrației și a drepturilor omului se retrage, în timp ce cea a autoritarilor și anti-democraților este din ce în ce mai puternică. Criza ucraineană, prin cristalizarea unei opoziții ideologice între cele două tabere, suflă din nou un vânt de război rece asupra lumii. Se va stabili din nou pe termen lung? Multe vor depinde de intensitatea și natura sprijinului chinez pentru regimul rus.
