A fost nuntă mare, sâmbătă, în Suedia, căci prinţul Carl Philip a decis să o ia de soţie pe Sofia Hellqvist, fost model şi personaj de realitz-show. Când credeam că s-au spus toate despre nunta ca-n poveşti şi despre „Cenuşăreasa” devenită realitate, iată că Internetul nu are stare. Imaginile cu prinţul chinuindu-se să-i pună verigheta pe deget alesei inimii sale fac turul Internetului.
Frumuşel, dar stângaci, prinţul s-a chinuit câteva secunde, spre amuzamentul asistenţei, să-i pună verigheta, în timp ce Sofia îl urmărea nerăbdătoare să devină cât mai rapid prinţesă.
Carl Philip și Sofia s-au cunoscut în 2009 și și-au anunțat logodna anul trecut.
Carl Philip, în vârstă de 36 de ani, este al treilea în ordinea succesiunii la tronul suedez. El este al doilea dintre cei trei copii ai regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și ai reginei Silvia și singurul fiu. Regele Carl Gustav și regina Sofia mai au două fete — Victoria, prințesă a Suediei, și prințesa Madeleine.
După ceremonie, Sofia, în vârstă de 30 de ani, a căpătat titlul de prințesa Sofia, ducesă de Varmland. Şi din partea presei titlul de „prinţesa rock’n’roll”, pentru că nu şi-a ascuns tatuajul pe care îl are pe spate, chiar dacă rochia de mireasă i-ar fi permis acest lucru. (M.C)