Militanți ai Grupării Statul Islamic au demolat o mănăstire din provincia Homs din centrul Siriei și au răpit zeci de creștini pe care i-au dus într-un loc din apropierea bastionului său din nord-estul Siriei.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) afirmă că teroriștii au folosit buldozere pentru a distruge mănăstirea situată în orașul Qaryatain, pe care l-au capturat la începutul lunii august, relatează Reuters.
Jihadiștii au luat prizonieri 230 de persoane, dintre care zeci de familii de creștini, după ce au capturat mănăstirea. Dintre cei răpiți, 48 au fost eliberați, iar 110 au fost transferați în provincia Raqqa, a cărei capitală, orașul cu același nume, este bastionul jihadiștilor din Siria, a precizat joi OSDO.Creștinii ar fi fost obligați să aleagă între a se converti la islam sau a plăti 'jizya', o taxă pentru non-musulmani.