Statele Unite au cerut Greciei să ia o "inițiativă serioasă" pentru a ajunge la un compromis cu creditorii săi și evita scufundarea economiei mondiale în "incertitudine", a declarat secretarul Trezoreriei.
Jacob Lew a discutat la telefon cu prim-ministrul grec Alexis Tsipras și "a subliniat urgența pentru Grecia de a lua o inițiativă serioasă pentru a ajunge la un compromis pragmatic cu creditorii săi", a declarat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat.
"Incapacitatea de a ajunge la un acord ar crea dificultăți imediate pentru Grecia și o incertitudine generală pentru Europa și economia mondială", a adăugat Lew, potrivit comunicatului Trezoreriei. Trezoreria americană pare astfel să pună în primul rând toată presiunea asupra Atenei, în timp ce FMI a cerut de asemenea europenilor să ia "decizii dificile" pentru a ajunge la un acord.
Sub unda verde a creditorilor, Grecia ar putea intra în incapacitatea de a rambursa FMI 1,5 miliarde de euro până la sfârșitul lunii iunie, cu riscul de a zgudui din nou zona euro și piețele.
