Iordănescu pleacă de la națională! Când va fi anunțat noul selecționer

27 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Iordănescu pleacă de la națională! Când va fi anunțat noul selecționer

"Ne-am rezervat câteva zile pentru a analiza situația și pentru a nu veni în fața suporterilor cu discursuri de conjunctură. În situații de criză, modelul intervenționist te poate scoate din criză. Până la finalul EURO vom anunța noul selecționer, dar toate la timpul lor.

Vreau să îi mulțumesc lui Anghel Iordănescu că și-a asumat responsabilitatea de a prelua echipa națională și că ne-a dus la acest EURO. Îmi doresc să rămână în cadrul FRF și vom definivita poziția în zilele viitoare.

Suntem deschiși oricărei variante, atât străin, cât și român. Contează să se înscrie în profilul nostru. Am avut discuții și cu români, cu Olăroiu. Ne dorim un antrenor cu peste 10 ani experiență la nivel înalt, care să fi câștigat trofee, care să fie motivat să ducă România la CM 2018", a declarat Burleanu, potrivit gsp.ro.

Președintele FRF a spus că noul antrenor va fi mai bine plătit decât ultimii doi selecționeri.

"Prezența la CM este atât de importantă și vom face tot ce putem, din punct de vedere financiar, pentru a atinge nivelul așteptărilor. Discutăm și cu selecționeri care acum sunt implicați în meciurile de la EURO", a precizat șeful Federației.

Nu vreau ca România să rămână pe marginea prăpastiei

Despre evoluția naționalei la Campionatul european din Franța, Burleanu a spus că "a fost o neputință de a face mai mult".

"Îmi pare foarte rău pentru parcursul naționalei și pentru fanii care au crezut într-un parcurs foarte bun. Am fost cu toții triști. Am văzut jucători cu ochii în lacrimi după meciul cu Albania. Și-au dorit mult. A fost o neputință de a face mai mult. A fost un cumul de factori negativi, precum oboseala din meciul cu Franța și Elveția. În plus, jucătorii nu mai evoluează meci de meci la echipele de club și nici nu îi regăsim în competițiile de club.

FRF a abordat EURO într-un mod profesionist, pentru că am numit un staff tehnic. Nimeni nu poate spune că nu am pus la dispoziția staff-ului tehnic tot ce s-a cerut. Responsabilitatea rezultatelor este a echipei tehnice. După discuțiile avute cu cei patru tehnicieni și cu aproape fiecare jucător, vă spun că toți și-au dorit victoria cu Albania. Nu s-a putut mai mult. Din nefericire, acești jucători au circumstanțe. Fotbalul românesc le-a oferit prea puțin. Calificarea a fost o performanță a echipei.

După 8 ani de absență de la turneele finale, acum am revenit. Nu am oferit bucurie, dar obiectivul a fost de a reveni. FRF a făcut tot ce se putea pentru a oferi cele mai bune condiții.

Acest EURO ne confirmă că este o prăpastie între echipele din occident și cele din Estul Europei. Nu vreau ca România să rămână pe marginea prăpastiei. Voi face tot ce pot pentru a draga această mlaștină în care fotbalul românesc este. Acest turneu final a arătat că este o falie între Estul și Vestul Europei", a mai spus Burleanu.

___________________

Citește și:

MOMENTE DRAMATICE într-un parc de distracții! Un roller-coaster a deraiat și a intrat într-un carusel (VIDEO)

Scandalul Hexi Pharma. Uliana Ochinciuc, declarații ÎN PREMIERĂ despre moartea lui Dan Condrea (VIDEO)

IMAGINI TERIFIANTE! Un avion cu 241 de oameni la bord ia foc în timpul aterizării (VIDEO)

Start la Evaluarea Națională 2016. Astăzi, proba de Limba şi literatura română. BAREM ȘI SUBIECTE

Dragnea îl AVERTIZEAZĂ pe Iohannis: Vom merge la anticipate!

Cum a câștigat un britanic 220 de milioane de lire într-o singură zi din BREXIT

Alte stiri din Sport

Ultima oră