Spitalul distrus de americani în Afganistan era o bază a talibanilor

04 Oct 2015
Spitalul distrus de americani în Afganistan era o bază a talibanilor
Spitalul din Kunduz, administrat de organizaţia Medici fără Frontiere, vizat de un raid aerian american soldat cu 19 morţi, era o bază a insurgenţilor talibani, acuză guvernatorul provincial, Hamdullah Danishi, citat de site-ul cotidianului The Washington Post.
 
"Spitalul administrat de organizaţia Medici fără Frontiere era o bază a rebelilor talibani, folosită pentru organizarea şi lansarea de atacuri. Pot spune cu certitudine de sută la sută că spitalul era folosit de talibani. Spitalul are o curte mare, iar talibanii erau acolo. Am tolerat ceva vreme atacurile care erau lansate de acolo cu armament uşor şi greu, acum s-a ripostat", a declarat Hamdullah Danishi, guvernatorul provinciei Kunduz, situată în nord-estul Afganistanului.

Organizaţia Medici fără Frontiere a argumentat că, indiferent dacă ar fi fost rebeli în unitatea medicală, aceştia aveau statutul de pacienţi. Fundaţia Medici fără Frontiere a anunţat suspendarea activităţilor în oraşul Kunduz.

Alte stiri din Externe

Ultima oră