Turiştii sunt avertizaţi să fie vigilenţi după un val de jafuri în mai multe oraşe şi aeroporturi spaniole, în care a fost implicată şi o bandă de hoţi români, scrie Daily Mail.
La sfârşitul lunii trecute, Poliţia spaniolă a arestat nouă persoane implicate în mai multe jafuri ce au avut loc în aeroporturile Alicante şi Murcia. Arestările fac parte dintr-o campanie mai amplă ce vizează combaterea furtului de bunuri în provinciile Almeria, Granada şi regiunea Murcia.
Cele 9 persoane sunt de naţionalitate română, conform agenţiei spaniole de ştiri Murcia Today. Banda de hoţi viza turiştii străini, iar asaltul asupra lor începea la aeroport şi continua chiar şi acolo unde aceştia se cazau. Ei au jefuit mai multe turiste în cele două aeroporturi şi le-ar fi urmărit până la hotel.
Poliţiştii au arestat până acum 20 de persoane implicate în 35 de jafuri şi au făcut percheziţii în locurile unde erau depozitate bunurile furate. Computere, maşini, bani, sunt doar câteva exemple din ceea ce au descoperit poliţiştii.
Alicante şi Murcia sunt destinaţii turistice foarte căutate, ce atrag noi mulţimi de oameni în fiecare zi, dar care, dacă nu cunosc împrejurimile, pot deveni vulnerabili.
În aceste condiţii, experţii le fac o serie de recomandări turiştilor.
„Oriunde călătoriţi este bine să staţi cu ochii pe bunurile pe care aveţi asupra voastră. Informaţi-vă din surse oficiale despre cele mai noi atenţionări de călătorie făcute în cazul destinaţiei dvs., înainte de a face rezervări şi chiar înainte de plecare. Citiţi ghiduri de călătorie pentru a vă pune la curent cu zona în care mergeţi pentru a vă proteja şi a evita escrocheriile. Odată ajunşi la destinaţie, fie cu avionul, trenul sau maşina, păstraţi-vă bunurile cât mai aproape şi supravegheaţi-le. Fiţi precauţi atunci când cineva vă oferă ajutorul la bagaje sau vă dă sfaturi şi rămâneţi vigilenţi. În astfel de momente, deveniţi o pradă uşoară pentru cei care îşi oferă ajutorul. Deşi ar putea părea nepoliticos să ignori astfel de oameni, e mai bine să acceptaţi ajutor din surse oficiale şi să apelaţi la taxiuri doar de la operatorii înregistraţi legal”, spune Bob Atkinson, expert în turism.