Soldații ucraineni primesc puncte pentru fiecare rus ucis și pot cumpăra arme dintr-un magazin online: „Este fără precedent”

11 Mai 2025
Soldații ucraineni primesc puncte pentru fiecare rus ucis și pot cumpăra arme dintr-un magazin online: „Este fără precedent”

Soldații ucraineni de pe front pot achiziționa arme direct dintr-un magazin online special, folosind puncte acumulate în urma eliminării inamicilor sau distrugerii de echipament militar rusesc. Inițiativa, fără precedent în istoria războiului modern, transformă modul în care armata se aprovizionează cu armament și ridică totodată întrebări etice și juridice privind motivația financiară a soldaților și respectarea legilor conflictelor armate, scrie 7 sur 7.

Soldații ucraineni primesc puncte pentru fiecare rus ucis și pot cumpăra arme dintr-un magazin online: „Este fără precedent”

Pentru prima dată în istoria militară, soldații aflați pe frontul ucrainean vor putea achiziționa arme direct dintr-un magazin online special. Mai mult decât atât, aceștia pot folosi punctele obținute prin uciderea soldaților ruși pentru a cumpăra respectivele arme. „Nicio altă armată nu abordează lucrurile în acest mod”, a declarat expertul în apărare Roger Housen, care consideră că sistemul ar putea fi rapid preluat în întreaga lume. „Este o inovație, dar comportă și riscuri.”

dronă capabilă să lanseze bombe poate fi achiziționată pentru 1.499 de euro, un pistol laser anti-dronă costă 2.900 de euro, iar un vehicul robotizat cu mitralieră de 27 mm ajunge la 25.500 de euro. Toate acestea se găsesc în noua platformă ucraineană online „Brave1”. Fiecare armă este prezentată ca pe Amazon: cu fotografie, preț de cost și descriere detaliată. Se pot sorta produsele după preț sau popularitate, pot fi comparate între ele și utilizatorii pot lăsa recenzii.

Inovația constă în faptul că Ucraina permite acum achiziționarea anumitor sisteme de armament direct de către unitățile de pe front, fără a mai trece printr-un comandament central din Kiev. „În mod normal, o armată achiziționează arme centralizat și le distribuie apoi unităților”, explică Housen. „Dar aici, unitățile pot comanda direct de la producători, în funcție de bugetul propriu. Este o revoluție.”

O afacere condusă de o femeie

În spatele acestei inițiative se află o femeie de afaceri, Nataliia Kushnerska, directoarea Brave1. Ea a lansat magazinul online la sfârșitul lunii aprilie, în cadrul unui salon tehnologic, în colaborare cu ministrul ucrainean al Inovației. „Avem deja peste 1.500 de dezvoltatori pe platformă”, a declarat Kushnerska, anticipând o creștere rapidă a numărului acestora.

Controversele apar însă în legătură cu modul de plată. Pentru moment, unitățile își folosesc propriile bugete, dar în curând vor putea obține fonduri suplimentare prin așa-numitele „e-credituri” – puncte care se acordă pentru eliminarea inamicilor sau distrugerea echipamentului militar. „Fiecare soldat rus ucis aduce unității șase puncte”, explică Housen. „Avarierea unui tanc oferă 20 de puncte, iar neutralizarea completă a acestuia dublează scorul. Distrugerea unui lansator de rachete aduce 50 de puncte.”

Motivație și riscuri

„Armata ucraineană încearcă să-și motiveze trupele printr-un element competitiv”, afirmă Housen. Sistemul se adresează în special operatorilor de drone, care pot furniza dovezi vizuale ale atacurilor reușite. Dar puncte pot fi obținute și de alte unități. „Este un sistem atemporal”, spune Housen. „În Primul Război Mondial, soldații marcau deja pe patul armei fiecare inamic doborât. Diferența este că acum intră în joc și banii, iar acest lucru comportă riscuri.”

Potrivit lui Housen, sistemul ar putea încuraja soldații să depășească limitele acceptabile. „Legile războiului riscă să fie încălcate mai ușor. Se poate acorda mai puțină atenție efectelor colaterale.”

Lipsă de control central

Achiziționarea directă de la producători implică și dezavantaje. În lipsa unei viziuni centralizate, există riscul abuzurilor – de exemplu, producătorii pot influența direct comandanții unităților. De asemenea, prețurile pot fi mai mari, deoarece nu se mai fac achiziții la scară largă. Apare și problema logisticii: dacă fiecare unitate achiziționează arme diferite, întreținerea și furnizarea de piese devine imposibil de coordonat central.

Totuși, Housen crede că Ucraina acționează din necesitate: trebuie să livreze cât mai rapid armele către front, chiar dacă restul trece pe plan secundar. „Un soldat care luptă zilnic știe mai bine ce are nevoie decât cineva care stă într-un birou la Kiev”, spune el.

Model pentru alte țări?

Housen este convins că sistemul va atrage atenția altor armate. „Nu mai există procese de achiziție lente. Cu câteva clicuri, comanzi drone sau roboți. Faptul că poți oferi rapid feedback dezvoltatorilor despre performanțele armelor stimulează inovația.” Expertul nu exclude ca această abordare să fie preluată și de țările occidentale în viitor – mai ales dacă se dovedește eficientă în condiții reale de război.

Alte stiri din Externe

Ultima oră