Presupusul ucigaș, urmărit de mai multe zile, a două tinere spaniole ale căror cadavre arse cu var au fost găsite în această săptămână în Spania, a fost arestat joi în România, a anunțat Ministerul de Interne de la Madrid."Arestarea s-a produs la ieșirea dintr-un imobil din localitatea Lugoj", în județul Timiș (vestul României), a precizat ministerul într-un comunicat. Ea a avut loc la ora 16.30 GMT, iar doi români care se aflau împreună cu bărbatul căutat au fost, de asemenea, arestați, anunta AFP, preluata de Agerpres.
Sergio Morate este suspectat că le-a ucis pe Marina și Laura, două tinere de 24 și, respectiv, 26 de ani, ale căror corpuri au fost găsite miercuri în râul Huécar din provincia Cuenca (centrul Spaniei). Cele două femei, dintre care una era fosta prietenă a presupusului criminal, au dispărut cu o săptămână înainte, pe 6 august, în aceeași zi cu bărbatul în vârstă de vreo 30 de ani.
Acesta, descris în comunicat ca "responsabil de moartea celor două tinere femei", este în prezent arestat în România în baza unui mandat european de arestare și va fi transferat în Spania "cât mai curând posibil".
Suspectul a fugit din țară prin "punctul de trecere a frontierei de la Portbou (nord-estul Spaniei)", a adăugat ministerul.
El a fost condamnat public de propria familie pe o pagină de Facebook.
"Nu știm ce diavol sau ce nebunie teribilă te-a cuprins, dar trebuie să fii conștient că tu le-ai omorât nu doar pe aceste tinere fete, dar și pe familiile lor și pe cea care era a ta", s-a putut citi miercuri pe pagina de Facebook a familiei suspectului.
Un aviz internațional de căutare fusese lansat contra presupusului autor al celor două crime, potrivit unei surse din cadrul prefecturii din Castilla-La Mancha (centru).
Pe de altă parte, cotidianul spaniol El Pais a informat că Sergio Morate a sechestrat și bătut timp de câteva zile o altă fostă prietenă, în aceeași zonă în care au fost descoperite cele două corpuri.
Potrivit jurnalului, el le-ar fi spus rudelor sale că vrea să plece într-o țară care nu are acord de extrădare cu Spania.