Reorganizarea spionajului civil al Ungariei a luat sfârșit, iar acum vine rândul Biroului pentru Apărarea Constituției, contraspionajul de la Budapesta, scrie publicația Budapest Beacon.
În iunie, comisia pentru securitate din Parlamentul ungar i-a audiat pe șefii spionajului civil, al celui militar, pe minstrul Apararii, pe ministrul de Interne și pe seful cancelariei premierului, Janos Lazar, considerat al doilea cel mai puternic politician din Ungaria, după premierul Viktor Orban.
Janos Lazar a declarat că principala provocare pentru spionajul ungar ține de schimbările radicale produse în regiune de conflictul dintre Rusia și Ucraina, Ungaria ajungând să aibă frontieră comună cu un stat pe teritoriul căruia are loc un conflict armat. Lazar a asigurat că spionii unguri sunt foarte activi la Kiev, la fel ca și agenții din statele vecine Ungariei.
Lazar a mai punctat o prioritate a spionajului – bazinul carpatic și soarta comunității maghiare de aici, care va deveni, în opinia lui, un subiect fierbinte în următorii zece ani. Prin urmare, spionajul de la Budapesta desfășoară operațiuni pentru apărarea intereselor comunității maghiare din regiune.
În discursul său din Parlament, Lazar a trecut repede de la situatia din Ucraina la cea din România. El a declarat că autoritățile române îi acuză pe etnicii maghiari din România de ”infracțiuni închipuite” și că Ministerul Justitiei de la București are o agendă anti-ungară clară care ar afecta inclusiv libertatea religioasă a maghiarilor. Lazar susține că ”în spatele vălului transparenței și al justiției”, guvernul român duce o campanie împotriva bisericilor maghiare.
”Știm că Statele Unite se implică activ în politica internă a României. Acum nu putem estima dacă activitățile (anti-ungare ale României) sunt rezultatul colaborării cu Statele Unite, dar încercăm să înțelegem ce anume, dacă pot să mă exprim astfel, se întâmpla acolo”, a spus Lazar.
Șeful cancelariei lui Viktor Orban a sugerat că sincopa din relațiile politice cu SUA a afectat colaborarea dintre serviciile secrete ungare și americane. Lazar a acuzat de mai multe ori serviciile americane pentru faptul că au diseminat informații critice despre situația politică din Ungaria, în special în presa germană.
Șeful spionajului ungar aduce din nou în discuție România și declară că Bucureștiul și Zagrebul boicotează în mod deliberat construcția interconectorilor rețelelor de gaze cu Ungaria, afectând astfel securitatea energetică a țării. (M.C)