El a afirmat că dacă Sahara a devenit deşert, asta nu s-a întâmplat din cauza industriei. “Trebuie să fii la fel de arogant ca bărbaţii ca să crezi că noi putem schimba clima”, a spus Sarkozy în cadrul unei întâlniri de lucru a oamenilor de afaceri.
Sarkozy a avut o atitudine critică şi cu ocazia summitului pentru mediu de la Paris, din decembrie anul trecut, el acuzând presa că se concentrează prea mult pe discuţiile de la această reuniune internaţională. “Vorbesc numai despre COP21”, a spus Sarkozy.
În opinia sa, presa ar fi trebuit să acorde mai multă atenţie atacurilor teroriste de la Paris în care au murit 130 de oameni în loc să relateze de la summit. Sarkozy, care speră să-şi asigure poziţia de candidat de centru-dreapta la alegerile prezidenţiale de anul viitor, nu a negat niciodată că schimbările climatice sunt provocate de oameni.
Sarkozy a mai spus că ţările europene ar trebui să se concentreze pe blocarea valului de emigranţi dinspre Africa în Europa, admiţând însă că, în unele cazuri, migraţia este provocată de deşertificare.