La reuniunea Comitetului Central de Întreprindere (CCI), au avut loc incidente violente care s-au soldat cu șapte persoane rănite, dintre care una grav. Potrivit Le Figaro, ediţia electronică, anunțul a fost făcut în această seară de conducerea Air France.
Purtătorul de cuvânt al companiei a precizat că între persoanele rănite se află doi paznici, dintre care unul s-a aflat în comă, dar a ieşit.
Ceilalţi cinci răniţi sunt toţi salariaţi Air France, inclusiv directorul pentru resurse umane (DRH) Xavier Broseta, Pierre Plissonnier - însărcinat cu activitatea de lung curier în cadrul companiei, şi alţi trei membri ai conducerii, a declarat purtătorul de cuvânt, fără să facă alte precizări.