Abdeslam a explicat că "a închiriat maşini şi a rezervat camere la hotel" la cererea fratelui său, Brahim, însă i-a asigurat pe anchetatori că responsabil de atacurile de la Paris a fost Abdelhamid Abaaoud, mort în atentate.
Salah Abdeslam, arestat la Bruxelles la patru luni după tragedia din Franţa, le-a dat procurorilor detalii despre cum au fost organizate atentatele. El spune că nu îi cunoaște pe cei trei atacatori kamikaze de la Bataclan, dar a confirmat că nouă persoane, inclusiv el, au participat la atacurile din Paris și Stade de France.
Abdeslam ar mai fi spus că fratele lui a fost cel care l-a implicat în atentatele de la Paris.
Dar responsabil de operațiune "este (Abdelhamid) Abaaoud".
"Am auzit de el de la fratele meu. El mi-a spus că Abaaoud este responsabil (...) L-am cunoscut pe Abaaoud la Charleroi, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2015. Nu l-am văzut decât o singură dată", a continuat Salah Abdeslam.
Citește și:
Paznicul unei centrale nucleare din Belgia, UCIS la Charleroi! Legitimația sa de acces a dispărut
Europol AVERTIZEAZĂ despre o nouă strategie a ISIS: "Este o amenințare fără precedent!"
Despre seara de 13 noiembrie, Abdeslam a spus că trebuia să se detoneze pe Stade de France, împreună cu alți trei kamikaze.
"Pe Stade de France trebuia să intru ca un spectator obişnuit la meci (Franţa – Germania n.r.), dar nu aveam bilet. Am renunţat în momentul în care am parcat maşina. I-am lăsat pe cei trei pasageri şi am demarat. Am condus la întâmplare", le-a mai spus Abdeslam anchetatorilor, potrivit BFMTV.
Ulterior, teroristul a spus că a luat legătura cu Mohammed Abrini, care l-a ajutat să ajungă în Belgia.
Cel puţin 31 de oameni au murit şi peste 200 au fost răniţi, marţi dimineaţă, în două atentate cu bombă ce au au lovit aeroportul Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek din Bruxelles.