60 de eurodeputați cer Comisiei Europene să participe la Parada Pride de la Budapesta

29 Mai 2025
60 de eurodeputați cer Comisiei Europene să participe la Parada Pride de la Budapesta

O coaliție transpartinică de 60 de membri ai Parlamentului European solicită Comisiei Europene să fie „vizibil prezentă” la Pride-ul de la Budapesta, în semn de solidaritate cu comunitatea LGBTQ din Ungaria. Într-o scrisoare transmisă președintei Ursula von der Leyen și consultată de Euractiv, eurodeputații critică poziția executivului european, acuzându-l de „slăbiciune” și de „neîndeplinirea atribuțiilor” sale, în contextul intensificării represiunii împotriva drepturilor LGBTQ în Ungaria condusă de Viktor Orbán.

Un grup transpartinic de europarlamentari a acuzat Comisia Europeană că „nu își îndeplinește îndatoririle”, potrivit unei scrisori consultate de Euractiv. Cei 60 de membri ai Parlamentului European insistă ca Executivul european să fie „vizibil prezent” la Pride-ul de la Budapesta de luna viitoare, alăturându-se astfel unui cor tot mai numeros de voci care critică lipsa de reacție a Comisiei în fața represiunii împotriva comunității LGBTQ din Ungaria.

În scrisoarea obținută de Euractiv, eurodeputați din cinci grupuri politice își exprimă „profunda dezamăgire” față de faptul că biroul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-ar fi cerut comisarilor să nu participe la Pride, așa cum a dezvăluit Euractiv luni.

Comisia a dezmințit ulterior informația, la câteva zile după ce a fost contactată de Euractiv pentru un punct de vedere. Cu toate acestea, presiunile asupra Ursulei von der Leyen pentru a-și schimba poziția continuă – și chiar se intensifică.

Într-un ton dur, europarlamentarii acuză Comisia că „nu își îndeplinește îndatoririle” și că dă dovadă de „slăbiciune și lipsă de solidaritate” față de comunitatea LGBTQ din Europa.

Ei îi cer Ursulei von der Leyen să „reconsidere” poziția adoptată și să „se asigure că Executivul european este vizibil prezent la Pride-ul de la Budapesta”.

„Acum, mai mult ca oricând... toți cei care cred în libertate și demnitate pentru toți trebuie să vadă că Uniunea Europeană este cu adevărat aliatul lor”, se arată în scrisoare.

Mai multe surse au declarat pentru Euractiv că Executivul european ar dori să evite provocarea prim-ministrului ungar Viktor Orbán prin trimiterea unor oficiali de rang înalt la cel mai mare marș Pride din Ungaria. În luna martie, Parlamentul ungar a adoptat o lege care permite interzicerea acestor manifestații și supravegherea participanților.

„Dacă Comisia Europeană dorește cu adevărat să fie alături de comunitatea LGBTIQ+, nu poate refuza să sprijine demonstrațiile pașnice pentru egalitate de teamă să nu-l 'provoace' pe Viktor Orbán”, susțin cei 60 de europarlamentari.

Scrisoarea se adaugă altor apeluri adresate Comisiei pentru a acționa mai ferm în sprijinul Pride-ului. Președinta grupului liberal Renew Europe, Valérie Hayer, a transmis și ea o scrisoare în care cere Comisiei să ia măsuri legale provizorii pentru a permite desfășurarea marșului.

Luni, 17 state membre ale Uniunii Europene au semnat o declarație de condamnare a represiunii împotriva comunității LGBTQ din Ungaria.

Comisia Europeană a precizat că nu poate confirma planurile de deplasare ale comisarilor pentru sfârșitul lunii iunie. Comisarul pentru Justiție, Michael McGrath, care supraveghează mecanismele privind statul de drept, a declarat pentru The Capitals (o publicație Euractiv) că „nu este în măsură” să participe la Pride-ul de la Budapesta, dar că Executivul „nu exclude luarea în considerare” a măsurilor solicitate de Valérie Hayer și alți eurodeputați.

Alte stiri din Externe

Ultima oră