Președintele Vladimir Putin a declarat marți că Rusia își suspendă participarea la un tratat cu Statele Unite care limitează arsenalele nucleare strategice ale ambelor părți, scrie Le Figaro.
„Acest tratat ne împiedică să efectuăm inspecții cu drepturi depline, iar cererile noastre repetate de a inspecta această sau acea instalație rămân fără răspuns sau sunt respinse din motive oficiale. Și nu putem inspecta nimic de cealaltă parte. (…) Mă simt obligat să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive. Repet, repet, nu prin retragerea din tratat, ci tocmai prin suspendarea participării la acesta."
El a cerut, de asemenea, Departamentului de Apărare și agenției federale de energie atomică Rosatom să fie „gata pentru testarea armelor nucleare” dacă Statele Unite o fac mai întâi, scrie Le Monde
Semnat la Praga în 2010, apoi prelungit cu cinci ani în 2021, acest tratat limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care Statele Unite și Rusia le pot desfășura, precum și desfășurarea de rachete terestre și submarine și bombardiere care le transportă. Rusia are cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase, spun experții. Împreună, Rusia și Statele Unite dețin aproximativ 90% din focoasele nucleare ale lumii, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.
Putin says Russia will suspend participation in New START, last remaining nuclear nonproliferation treaty with U.S. https://t.co/3rQPwbRVNA
— The Washington Post (@washingtonpost) February 21, 2023