Rusia nu vrea cu niciun chip anchetă pentru zborul MH17 doborât în Ucraina

30 Iul 2015
Rusia nu vrea cu niciun chip anchetă pentru zborul MH17 doborât în Ucraina
Rusia și-a exercitat dreptul de veto miercuri în Consiliul de Securitate al ONU, blocând o rezoluție care ar fi creat un tribunal special pentru a-i judeca pe cei responsabili de prăbușirea zborului de pasageri MH17 Malaysia Airlines doborât în iulie 2014 în estul Ucrainei, scrie presa occidentală.

Vetoul rușilor era așteptat. Dar i-a consternat pe cei 11 membri ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (ONU), care au votat în favoarea proiectului de rezoluție care prevedea crearea unui tribunal internațional pentru a-i judeca pe cei responsabili de prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în Ucraina, la 17 iulie 2014, scrie lefigaro.fr.

Unsprezece țări dintre cei 15 membri ai Consiliului au votat pentru rezoluția propusă de Malaezia, Australia, Olanda, Belgia și Ucraina, în timp ce trei s-au abținut: China, Venezuela și Angola. Înaintea votului, cele 15 țări membre au ținut un minut de reculegere în memoria celor 298 de victime ale prăbușirii Boeing-ului malaezian, în majoritate olandeze.

Ministrul malaezian al Transporturilor Liow Tiong Lai a declarat în fața Consiliului după acest vot că trimite un ”mesaj periculos de impunitate autorilor acestei crime oribile”.

Zborul MH17 a fost doborât în iulie 2014, cu 298 de pasageri la bord, două treimi dintre ei olandezi. Avionul s-a prăbușit în teritoriul ucrainean controlat de separatiștii proruși.

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a declarat Consiliului că ”niciun veto nu va sta în calea investigării acestei crime atroce, pentru a fi judecată”.

Ucraina și țările occidentale îi acuză pe rebelii din estul Ucrainei de doborârea avionului cu o rachetă de fabricație rusească. Dar Moscova a respins acuzațiile că a furnizat rebelilor sisteme de rachete anti-aeriene SA-11 Buk.

Rusia a propus propriul proiect rival de rezoluție, care acordă un rol mai mare ONU într-o anchetă asupra a ceea ce a provocat doborârea avionului, dar fără înființarea unui tribunal.

Malaezia, Australia, Olanda, Belgia și Ucraina desfășoară o anchetă penală în legătură cu doborârea zborului MH17. Separat, un raport final privind cauza prăbușirii este așteptat în octombrie de la Biroul de Investigație pentru Securitate olandez.

La 21 iulie 2014, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate o rezoluție cerând ca ”cei responsabili sa fie trași la răspundere și toate statele să coopereze pe deplin în eforturile de a stabili responsabilitatea”. (M.C)

Citiți mai multe informații din întreaga lume la rubrica Externe!

Alte stiri din Externe

Ultima oră