Rusia a refuzat să semneze raportul anual al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), provocând tensiuni în timpul reuniunii de luni a consiliului director al agenției din subordinea ONU.
Moscova a pretextat că documentul menționează un reactor nuclear aflat în apropiere de Sevastopol ca fiind situat în Ucraina, au declarat luni, sub rezerva anonimatului, doi oficiali prezenți la reuniune, relatează Reuters.
Sursa citată precizează că Rusia a anexat Crimeea anul trecut, însă majoritatea statelor consideră încă peninsula ca fiind parte a Ucrainei.
Kievul a protestat împotriva acțiunii Rusiei la reuniunea boardului AIEA de la Viena, a afirmat un diplomat occidental.
Cel puțin alte opt state au afirmat că nu sunt dispuse să accepte refuzul Rusiei, menționând o rezoluție a ONU din 2014 care confirmă integritatea teritorială a Ucrainei, a declarat un alt oficial, care a adăugat că Rusia a cerut ca poziția sa să se reflecte în înregistrările oficiale ale dezbaterii.