Suspectat că a beneficiat de o ingerință rusă în timpul alegerilor prezidențiale din România din noiembrie, care au fost în cele din urmă anulate, Călin Georgescu a fost inculpat miercuri și plasat sub control judiciar. Această întrerupere a procesului electoral într-o țară din UE ridică întrebări legate de democrație” scrie Mathieu Bock-Côté într-o cronică în Le Figaro
În discursul său de la München, JD Vance a revenit în mod sever asupra anulării alegerilor prezidențiale din România, din decembrie anul trecut. După cum ne amintim, Curtea Constituțională a României și-a permis acest gest fără precedent, afirmând că planează suspiciuni grave de ingerință rusă asupra scrutinului, după ascensiunea neașteptată a lui Călin Georgescu. Acesta era, fără îndoială, un personaj excentric și îngrijorător, acuzat de euroscepticism și de ostilitate față de NATO, însă dovezile care să confirme aceste suspiciuni nu au fost prezentate niciodată. Mai mult, manevra incriminată – o presupusă manipulare algoritmică pe TikTok – avea ceva absurd. Totuși, se putea ridica întrebarea dacă alegerile nu fuseseră anulate doar pentru că rezultatul lor fusese considerat nedorit. Se simțea, de asemenea, că povestea nu se va opri aici.
„Ziua de 26 februarie a confirmat acest lucru, când Georgescu a fost arestat în timp ce se pregătea să depună semnăturile pentru a participa la noile alegeri din mai – toate sondajele îl plasează în fruntea primului tur. Se pare că la domiciliul său și al apropiaților săi, presupus asociați cu mediul legionar francez, au fost găsite sume considerabile de bani, precum și arme. Cazul pare nebulos, dar este foarte posibil ca toate acestea să fie adevărate: moravurile politice românești nu sunt ca ale noastre. Susținătorii lui Georgescu, care s-au adunat în stradă pentru a protesta împotriva arestării sale, nu au putut vedea în asta decât o punere în scenă moștenită dintr-o altă epocă, aceea în care un regim fabrica dovezi pentru a scăpa de un inamic.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul român, cere de altfel ca „dovezi solide” să fie prezentate unui public aflat între stupefacție și furie. Georgescu a fost, de asemenea, acuzat că a incitat la acțiuni anticonstituționale, că a răspândit informații false, că a organizat un grup rasist și că a făcut apologia crimelor de război. Eliberat în cele din urmă, a fost plasat sub control judiciar.
Un anumit prag
Evoluția poveștii este interesantă. În câteva săptămâni, conspiraționistul extravagant a devenit un rebel rasist și un dictator în devenire, care trebuie blocat cu orice preț pentru a salva democrația. În numele acesteia se anulează alegeri, așa cum, în numele libertății de exprimare, se recurge la cenzură și se înmulțesc delictele de opinie – chiar dacă cenzura, astăzi, preferă să fie numită „reglementare”.
Mulți se întreabă dacă „valorile” noastre nu sunt folosite, în mod paradoxal, pentru a bloca exprimarea preferințelor populare, ca și cum democrația s-ar termina acolo unde începe ideologia obligatorie.
Desigur, trebuie să rămânem foarte prudenți, dar, dacă nu vor fi furnizate dovezi incontestabile ale ingerinței ruse și ale ilegalităților candidatului, vom avea dreptul să ne întrebăm dacă „democrațiile” noastre nu au trecut un anumit prag – dincolo de care consideră că un politician devine un inamic, iar toate mijloacele sunt permise pentru a scăpa de el. Ceea ce americanii numesc "weaponization of justice" (instrumentalizarea justiției) ar putea deveni o practică obișnuită. În numele democrației liberale, se alunecă spre iliberalism.
Nu putem, evident, asimila tehnostructura europeistă cu URSS. Totuși, o doctrină reinventată a suveranității limitate, reminiscentă a lui Brejnev, pare să se impună europenilor. Viața lor politică trebuie să se conformeze unor parametri ideologici și geopolitici constrângători. Primii sunt cunoscuți: un guvern trebuie să respecte interpretarea pe care nomenclatura europeistă o dă statului de drept și să se supună ideologiei diversității. Dacă nu o face, va fi sancționat. Parametrii geopolitici devin, de asemenea, mai clari: țările europene trebuie să se înscrie în spațiul UE și NATO, așa cum, odinioară, țările din Est trebuiau să accepte tutela sovietică și apartenența la Pactul de la Varșovia. Dacă o țară ar opta pentru o formă de neutralism, ar fi acuzată că se aliniază Rusiei și că trădează. Se presupune chiar că nu ar putea face această alegere decât sub influența unei manipulări externe. A observa aici că o opțiune politică este exclusă din câmpul democratic nu înseamnă, evident, a o aproba.
Întreruperea de două ori a procesului electoral într-o țară din UE ridică întrebări reale, dincolo de cazul românesc. Ce mai rămâne din suveranitatea populară atunci când deliberarea trebuie să fie încadrată între anumite limite ideologice precise, din care nu este permis să ieși fără a fi considerat un populist rebel, pe care puterea își va acorda dreptul să-l înfrângă – așa cum, de-a lungul secolelor, i-a înfrânt întotdeauna pe cei numiți „rebeli”? Această întrebare îi privește pe toți cei care se revendică ca adepti ai democrației liberale, dar nu mai știu ce să facă cu suveranitatea populară și cu libertățile publice. Mulți se întreabă dacă „valorile” noastre nu sunt folosite, în mod paradoxal, pentru a bloca exprimarea preferințelor populare, ca și cum democrația s-ar termina acolo unde începe ideologia obligatorie.”
