Cât de mult câștigă economia națională a României prin munca prestată de cetățenii ei în străinătate și banii trimiși înapoi în țară la rudele și apropiații lor?
Conform unui studiu prezentat de Națiunile Unite, aproape 50 de milioane de migranți din lume sprijină în medie cu câte 2.000 de euro fiecare aproape 150 de milioane de oameni.
Migranții din țările bogate ale Europei trimit anual peste 109 miliarde de dolari (97 de miliarde de euro) în țările lor de origine.
“Un emigrant din Europa trimite acasă în medie 1.500-3.200 de dolari (1.300-2.800 de euro) în fiecare an. Țările din care pleacă cei mai mulți bani sunt: Rusia (20,6 miliarde de dolari anual), Marea Britanie (17,1), Germania (14) și Italia (10,4).
Principalele țări beneficiare din Europa sunt România, Ucraina și Polonia. Principalele țări beneficiare din lume sunt Nigeria, China, Maroc și India”, se arată în studiul citat de Berliner Zeitung.
“Chiar dacă banii nu reprezintă un ajutor suficient pentru dezvoltare, ei aduc în unele țări speranță și stabilite”, notează autorii studiului.