Un român de 35 de ani și complicele său au pătruns într-o filială a băncii Raiffeisen și au amenințat angajații cu un pistol, care ulterior s-a dovedit a fi de jucărie. Au reușit să fugă cu 30.000 de euro.
Suma li s-a părut prea mică, așa că a doua zi s-au deplasat în localitatea St. Veit și au încercat să spargă un bancomat cu un topor și o rangă. Fără folos. Mai mult, figurile lor au fost înregistrate de camerele de supraveghere.
Incidentul a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, dar cei doi au fost dați în urmărire internațională și retinuți abia în luna martie în România.
Conform Kleine Zeitung, marți, cei doi au ajuns în fața judecătorilor din Klagenfurt. Au admis că se cunoșteau din închisoare, unde plănuiseră să dea lovitura, însă au încercat să sugereze că nu aveau de gând să rănească pe nimeni.
Chiar și așa, fiind recidiviști, riscă ani grei de închisoare pentru jaf.