Cei doi agenți au acționat astfel: unul a fost cel care a dat ordinul și a furnizat mănuși și benzină celui de-al doilea, pentru ca acesta să poată trece la acțiune în cursul nopții de duminică spre luni.
Potrivit lobservateur.fr, cei doi ar fi declarat inițial că au acționat din ordinul primăriei, pentru ca ulterior să revină asupra declarațiilor, precizând în cele din urmă că au acționat din proprie inițiativă.
Cei doi sunt sub control judiciar și au fost puși sub acuzare pentru incendiere voluntară cu motivare rasistă.
Românul vizat, Stoica, are 24 de ani, și a sosit la Denain acum 5 ani, fiind patronul micului magazin. Acesta a fost deschis acum circa două luni și oferă spre vânzare produse de băcănie românești, pe care le aduce din Belgia.
Stoica estimează pierderile provocate de incendiu la 2.500-3.000 de euro.
Aparent, a fost un incendiu de coș de gunoi la originea acestui incendiu care s-a propagat până la circuitul electric al clădirii de 25 metri pătrați, distrugând toate spoturile luminoase care se aflau în interior.
Patronul magazinului – care a depus plângere – a solicitat ajutorul Consulatului României, pentru a beneficia de aprijinul unui avocat. El speră să poată redeschide magazinul peste două săptămâni.