Miercuri dimineața, în jurul orei 07:00, polițiștii germani au oprit în cadrul unui control de rutină o mașină înmatriculată în România, cu numere de București, în apropriere de punctul de trecere a frontierei Zittau, la granița dintre Germania, Polonia și Cehia.
Pasagerul din dreapta, un cetățean român de 39 de ani a intrat imediat în vizorul poliției din cauza comportamentului său agitat. Conform nachrichten.de, polițiștii au descoperit după controlul actelor că acesta avea interdicție de a intra în Germania.
Bărbatul a fost reținut și transportat la sediul poliției din Zittau. El s-a ales cu plângere penală pentru încălcarea interdicției. Conform sursei citate, el ar putea scăpa cu o amendă și o prelungire a interdicției. (I.D)