Un român a ajuns erou în Austria

03 Iul 2015
 Un român a ajuns erou în Austria
Ar fi putut să doarmă în continuare sau să stea ascuns după fereastră, dar spiritul civic a fost mai puternic decât instinctul de conservare. Așa s-ar putea explica fapta eroică a unui român în Austria.  

În cursul după-amiezii de marți, în localitatea Gleisdorf de lângă Graz a avut o tentativă de jefuire a unei locuințe. Doi bărbați au verificat dacă ușile unei case sunt deschise, apoi s-au ajutat reciproc să intre pe fereastră.

 

Doi vecini i-au observat și au alergat să îi alerteze pe proprietari. Printre ei se afla și românul de 38 de ani Robert Gavrilescu. Surprinși de acțiunea vecinilor, infractorii au sărit pe geam și au luat-o la fugă spre o mașină în care îi aștepta un al treilea complice.

 

“Au alergat cu viteză maximă, iar eu după ei”, explică Gavrilescu, care stă de șapte ani în casa alăturată. Al doilea vecin a alertat între timp poliția și a fotografiat mașina și numărul cu care veniseră cei trei.

 

Bărbatul român nu s-a speriat și a continuat urmărirea. “Șoferul a încercat să pornească mașina, dar am sărit pe geam și i-am smuls cheile din contact. Nu a mai avut unde să plece. Poliția l-a reținut în scurt timp. În acel moment nu te gândești la nimic, doar încerci să ajuți. Îi cunosc pe proprietarii casei doar din vedere, dar, totuși, suntem vecini. Este absolut normal că trebuia să ajut”, a declarat bărbatul de 38 de ani, pentru cotidianul Kleine Zeitung din Graz.

 

Ceilalți doi fugari au fost prinși după câteva minute. Este vorba despre trei cetățeni ungari de 24, 39 și 44 de ani. Primii doi se află în arest preventiv la secția de poliție Graz-Jakomini, în timp ce șoferul de 44 de ani este cercetat în libertate. (I.D)

Alte stiri din Externe

Ultima oră