Proxeneți din România negociau trotuare în orașe franceze. În funcție de zonă își plasau și fetele

04 Iun 2015
Proxeneți din România negociau trotuare în orașe franceze. În funcție de zonă își plasau și fetele
 O anchetă care a durat mai multe luni a dus la destructurarea unei rețele vaste de proxenetism cu origini în România și loc de desfășurare Franța, scrie metronews.fr. Treizeci de tinere, majoritatea minore, erau forțate să se prostitueze la Lille și la Grenoble. ”Creierul” rețelei se afla în România. Tinerele, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, erau exploatate și obligate să se prostitueze. Unele erau chiar drogate.

Cazul, dezvăluit de La Voix du Nord, scoate la iveală faptul că anumite porțiuni de trotuare erau negociate de proxeneți, mai ales cele din zonele Pre Catelan, La Madeleine și Porte de Gand, la Lille.

Primarul de La Madeleine, Sebastien Lepretre, a încercat de mai multe ori să stăvilească fenomenul, luând măsuri. Printre acestea, și o decizie care interzicea prostituatelor să se afișeze în ținute indecente.

În zona Pre Catelan, foarte frecventată, tinerele rrome erau din ce în ce mai numeroase. Toate prostituate. Prezența lor era coordonată cu anumite reguli impuse de proxeneți.

Conform convorbirilor telefonice interceptate de poliție, a rezultat că zonele în care se prostituau tinerele erau schimbate sau vândute între proxeneți direct din România. Rețeaua plasa fetele în anumite zone ale orașelor potrivit criteriilor fizice pe care și le impusese.

Fetele trăiau în tabere din oraș, una la Fives, alta la Saint-Andre, în condiții de sclavie.

O altă rețea, în legătură cu aceasta, acționa la Grenoble, dar și în România. Patru dintre membrii rețelei au fost deferiți joi justiției din Lille și inculpați pentru proxenetism în grup organizat.


 

Alte stiri din Externe

Ultima oră