Duminică, grecii vor decide, prin referendum, dacă țara lor va adopta sau nu măsurile creditorilor străini.
În cazul în care rezultatul referendumului va indica o continuare a măsurilor propuse de creditorii internaţionali, premierul Alexis Tsipras ar putea demisiona, pentru a permite crearea unui guvern de uniune naţională sau a unui guvern format din personalităţi moderate din cadrul Syriza şi care ar fi condus de Yannis Dragasakis, acum viceprermier.
Ultimul sondaj de opinie, organizat vineri, arata o divizare aproape egală a societăţii - 44% dintre cetăţeni fiind favorabili măsurilor de austeritate, iar 43% împotrivă, restul fiind nehotărâţi.
În acest cotext, parlamentarul solvac, Richard Sulik, a declarat pentru un post de televiziune că, practic, grecii au de ales între ciumă și holeră.
Referendumul de duminică din Grecia nu ar trebui să mai aibă loc deloc în acest stadiu, pentru că este prea târziu ca votanților greci să li se mai facă recomandări. Grecii au de ales între ciumă și holeră. Chiar nu are nicio importanță ce vor alege", a spus Sulik, fost președinte al parlamentului de la Bratislava.