REALITATE ÎNSPĂÎMÂNTĂTOARE. Alpii, la fel de radioctivi ca deşeurile, la 30 de ani de la explozia de la Cernobîl

01 Aug 2015
REALITATE ÎNSPĂÎMÂNTĂTOARE. Alpii, la fel de radioctivi ca deşeurile, la 30 de ani de la explozia de la Cernobîl
Un studiu alarmant a fost dat publicităţii de către Comisia de cercetare şi informaţii independente privind radioactivitatea (Criirad).

Potrivit acestuia, anumite sectoare din munţii Alpi sunt la fel de radioactive precum deşeurile nucleare, scrie lepoint.fr.

Potrivit studiului, aceste zone sunt contaminate cu radiaţii care sunt o consecinţă directă a catastrofei de la Cernobîl. Explozia centralei nucleare ucrainene, la 26 aprilie 1986, a provocat un imens nor radioactiv care a afectat întreaga Europă.

Sud-estul Franţei a fost printre cele mai afectate zone, reaminteşte organizaţia, care vorbeşte despre măsurători ale radioactivităţii realizate la începutul lui iulie în sectoarele Bonette-Restefond, care arată că nivelul de radiaţii este de două ori mai mare decât cel normal la un metru adâncime.

Este vorba despre Cesiu 137, un metal radioactiv produs de centralele nucleare. „Nivelul de radiaţie la contactul cu solul depăşeşte încă, în zonele de acumulare, valori de zeci de ori, chiar de peste 100 de ori mai mari decât nivelul natural”, se mai arată în raportul asociaţiei. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră