Uniunea Europeană (UE) a „inițiat confruntarea geopolitică” cu Rusia, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin noului ambasador european la Moscova, francezul Roland Galharague, cu ocazia livrării scrisorilor de acredit are ale diplomaților străini, scrie Le Monde
Președintele rus a acuzat și Statele Unite că sunt responsabile pentru „criza ucraineană” din cauza sprijinului lor pentru revoluția din 2014, a spus el primind acreditările noului ambasador american la Moscova, Lynne Tracy.
„Relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite, relații de care depinde securitatea și stabilitatea lumii, trec, din păcate, printr-o criză profundă”, a subliniat Vladimir Putin.
„Stimată doamnă ambasador, nu vreau să deranjez atmosfera grațioasă a prezentării acreditărilor și știu că este posibil să nu fiți de acord cu opinia mea, dar nu pot decât să spun astăzi că utilizarea de către Statele Unite ale Americii în politica externă a unor instrumente precum sprijinul pentru asa numitele revoluții de culoare, sprijinul în acest sens pentru lovitura de stat de la Kiev din 2014 a dus în cele din urmă la actuala criză ucraineană și, în plus, a contribuit negativ la degradarea relațiilor ruso-americane”, a spus șeful statului rus adresându-se ambasadorului SUA în Rusia, Lynn Tracy, la prezentarea acreditărilor de către ambasadorii străini, după cum relatează agenția TASS
‼️???????? Vladimir #Putin wished success to international ambassadors in their work in #Russia:
— Maimunka News (@MaimunkaNews) April 5, 2023
"Despite everything that is happening in the world, in Russia and around our countries, good luck to you in your mission. Let your work in Russia be interesting. Good luck."
The Russian… pic.twitter.com/TfYrwDkxhs
Putin starts ceremony to accept diplomatic credentials from new ambassadors. The ceremony is also attended by diplomats Jacob Henningsen of Denmark and Robert Kvile of Norway and Roland Galharague of the EU:https://t.co/KCQh4EpKCo pic.twitter.com/9YkWslSF1C
— TASS (@tassagency_en) April 5, 2023