La Budapesta au avut loc proteste miercuri seară, după ce Parlamentul ungar a aprobat un set de legi controversate.
Una dintre ele măreşte numărul de ore în plus pe care îl pot cere angajatorii şi a fost supranumită „legea sclaviei”. Cealaltă lege permite înfiinţarea unor noi tribunale în care ministrul Justiţiei are o putere sporită, scrie The Guardian.
Principala nemulţumire este legată de creșterea plafonului anual de ore suplimentare pe care le poate face un angajat. Această limită a fost crescută de la 250 de ore la 400 de ore. În plus, plata pentru ele nu trebuie făcută imediat, ci angajatorii au la dispoziţie până la trei ani.
Mii de protestatari s-au adunat în faţa sediului partidului Fidesz condus de premierul Viktor Orban pentru a protesta faţă de aşa-zisa lege a sclaviei, conform hvg.hu.
Poliţia a mobilizat forţe importante pentru a încerca să controleze demonstraţiile.
Protestul a început spontan în Piaţa Kossuth pentru ca apoi să se mute la sediul Parlamentului. Unii dintre protestatari au încercat să treacă de cordoanele poliţiei, însă au fost împinşi înapoi.
Scutierii au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea., potrivit corespondentului Digi24.
Aprobarea legilor a provocat o atitudine de sfidare din partea opoziţiei. Parlamentarii de opoziţie au încercat să blocheze podiumul iar unul dintre ei a filmat, transmiţând în direct pe internet, în timp ce se apropia de premierul Viktor Orban şi îi punea întrebări pe un ton ridicat.
Preşedintele Parlamentului, Laszlo Kover, a declarat că „încercarea opoziţiei de a obstrucţiona este fără precedent în cei 28 de ani de democraţie în Ungaria”.
Orban a fost acuzat în repetate rânduri că încearcă să preia controlul instituţiilor independente precum şi de controlarea instituţiilor de media. Conform noii legislaţii, Curtea Supremă din Ungaria nu va avea decizia finală în disputele administrative, care includ practicile electorale şi cazurile de corupţie.
Şi în weekend mii de oameni au protestat faţă de aşa-zisa „lege a sclaviei” şi au cerut creşterea salariilor. Guvernul a anunţat că va permite angajatorilor să fie mai flexibili. „Trebuie să înlăturăm regulile birocratice pentru ca cei care doresc să muncească şi să câştige mai mult, să poată face acest lucru”, a declarat Orban.