Primarul ales al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a încercat să-i calmeze pe cei câteva zeci de comercianți stradați care au venit să protesteze, sâmbătă, în fața Primăriei, povestindu-le amintiri din copilăria sa.
Vrând să le ofere un exemplu oamenilor care se plângeau că nu-și pot vinde marfa în stradă, întrucât primesc amenzi, Chirtoacă le-a spus că și el a crescut la țară și știe ce munci presupune asta, relatează Unimedia.
„La mine în ogradă erau o vacă, o vițică, doi porci - pe unul îl chema Borea, altul Nichita. Aveam 50 de iepuri, la un moment dat erau 100, după care au „zdohnit”. Pe lângă asta erau boboci, rățuște și boi. Țin minte că o murit niște iepuroaice și noi hrăneam iepurașii cu „pipetca”. Apoi la pui le dădeam în clanț ouă cu păsat”, povestește Chirtoacă.
Istorisirea edilului a stârnit amuzamente printre oameni. „Concret știu și înțeleg despre cei vorba. Ca să nu mă luați pe mine în căruță, una - două”, a conchis edilul.