America și Marea Britanie au fost prea satisfăcute de pace. Azi îi recompensează pe cei care le subminează în timp ce neglijează prietenii adevărați, scrie Douglas Murray în The Telegraph
Moartea lui Alexei Navalny în Siberia ar trebui să fie un semnal pentru democrațiile lumii. Nu toate țările joacă frumos. Unii – precum Rusia lui Putin – joacă într-adevăr foarte urât. Și în timp ce noi, în democrații, ar trebui să ne respectăm propriile standarde, nu ar trebui să fim depășiți de despotismele și tiraniile lumii.
Cu toate acestea, exact asta se întâmplă în acest moment.
Nu este corect că Putin își întărește puterea în Rusia și încearcă să-și împingă forțele mereu înainte în Ucraina. Oriunde te uiți în jurul lumii, statele nelibere par să avanseze, iar cele libere sunt în pericol.
În Orientul Mijlociu, guvernul islamist „revoluționar” din Iran reușește să ducă cu succes un război pe mai multe fronturi. Prin mandatarii săi din Gaza, Liban, Siria, Irak și Yemen, amenință securitatea Israelului.
Reprezentanții săi Houthi, cel mai recent obiect de adorație pentru mișcarea „pro-Palestina” a Marii Britanii, vizează navele britanice și americane în Marea Roșie. Alți proxy au îndrăznit chiar să efectueze un atac mortal asupra trupelor americane în Iordania. La toate acestea s-a răspuns cu un mic grad de precizie chirurgicală, dar absolut fără o descurajare semnificativă – în afară de războiul aproape finalizat al Israelului împotriva Hamas.
Să ne uităm la restul regiunii. Avem guvernul din Qatar care acționează ca un „arbitru” atunci când este de fapt o parte a problemei. Pe lângă acuzațiile de finanțare a terorii, Qatar a găzduit, de asemenea, "lumini" precum talibanii și șefii Hamas.
Statului din Golf îi place să pretindă că este un arbitru onest între părți. De fapt, se comportă ca un șef al mafiei care, când îți bate la ușă, se preface că nu vrea să-ți facă rău, dar marele bandit înarmat din spatele lor abia se abține. „Ai o societate frumoasă acolo: păcat să i se întâmple ceva.” Qatarul crede că poate scăpa cu acest truc de gangster, deoarece a investit miliarde de lire sterline în Marea Britanie. Se pare că o face în convingerea că britanicii – chiar mai mult decât majoritatea celorlalte societăți occidentale – pot fi cumpărați ușor și ieftin și că guvernul și instituțiile britanice disperate vor sa fie sclavi pentru banii oferiti.
Până în prezent, nimeni din conducerea guvernului britanic nu a spus clar că, dacă putem rechiziționa iahturile oligarhilor lui Putin, putem rechiziționa și bunurile – chiar și magazinele universale – ale conducătorilor nelegiuiți din statele din Golf. Oricine este interesat de sclavie sau colonialism ar face bine să se uite la Qatar, acel mic stat fragil.
China trebuie, de asemenea, să creadă că Marea Britanie și America sunt de vânzare. Guvernele noastre ne-au legat atât de strâns de rețeaua financiară a Chinei, încât și acolo avem o vulnerabilitate internă gravă. Dacă ar fi a treia cizmă totalitară care va cădea în următoarele luni sau ani și PCC ar invada Taiwanul, ne-am putea lua la revedere de la telefoanele din buzunarele noastre Taiwan fiind cel mai important furnizor din lume de cipuri de care depind toate comunicațiile noastre – și, prin urmare, o mare parte din vie.
Cu toate acestea, pe fiecare dintre aceste fronturi, Occidentul, condus de Joe Biden, nu manifestă dominație sau chiar descurajare, ci o slăbiciune îngrozitoare.
Săptămâna aceasta, Lord Cameron a fost la Washington, încercând să-i convingă pe republicani să continue finanțarea Ucrainei, după ce a sugerat Occidentului să răsplătească teroarea palestiniană oferindu-le palestinienilor mai multă recunoaștere. Încercarea sa de a-i încuraja pe republicani în continuarea finanțării Ucrainei a inclus o referire la liniștirea lui Adolf Hitler. Acest lucru nu a mers deloc bine.
Un aliat al lui Donald Trump (congresmanul Marjorie Taylor Greene) a spus furioasă după întâlnire că Cameron „trebuie să-și facă griji pentru propria lui țară și, sincer, poate să mă pupe în fund”. Poate nu a fost un limbaj foarte diplomatic, dar un semnal că secretarii de externe britanici care încearcă să țină prelegeri unui partid de conducere din cadrul superputerii lumii ar trebui să facă acest lucru cu extremă precauție.
Dar, desigur, principala componentă care lipsește în toate acestea este superputerea însăși. Sub președintele Biden, America a fost văzută continuu ca fiind în retragere față de restul lumii.
Unii republicani, precum și democrați sunt de acord cu această poziție, deși din motive destul de diferite. Democrații își fac griji că reputația partidului lor pentru capacitatea de politică externă s-a prăbușit – nu în ultimul rând de la retragerea catastrofal ineptă din Afganistan.
În același timp, un număr tot mai mare de republicani consideră că America ar trebui să abordeze propria criză la granița de sud înainte de a trimite alte miliarde de ajutoare pentru a face față crizelor mult mai violente de graniță de pe alte continente.
În centrul neliniștii tot mai mari, se află însă un fapt simplu: că nu este clar că superputerea este capabilă să-și exercite în mod eficient predominanța militară.
Guvernul de la Washington – ca și Westminster – își subminează acum aliatul israelian, sugerând că acțiunile sale în Gaza sunt cumva prea mari și că „prea mulți” civili au fost uciși în Gaza. De fapt, după cum a remarcat istoricul Lord Roberts din Belgravia într-o dezbatere recentă din Camera Lorzilor, nimic nu poate fi mai departe de adevăr.
Chiar dacă acceptăm cifrele proprii ale victimelor Hamas – ceea ce nu ar trebui – raportul dintre teroristi și victime civile în Gaza este relativ scăzut. Unii oameni pot crede că orice victimă este prea mare, dar acesta este război. Un război pe care Hamas l-a adus asupra poporului din Gaza atacând Israelul.
Adevărata problemă a renunțării la a permite Israelului să câștige în Gaza este că războiul nu este despre Hamas în sine. Este vorba despre distrugerea unuia dintre proxy-ul Iranului din regiune. Atât guvernul britanic, cât și cel american continuă să creadă în iluzia că Iranul poate fi „adus pe calea cea bună” cu suficientă dragoste și finanțare diplomatică. Într-adevăr, guvernele britanice și americane au predat împreună miliarde în numerar Teheranului în ultimii ani.
Dacă oamenii se întreabă de ce Houthiii din Yemen sunt atât de bine înarmați, precum teroriștii din Gaza, Liban și Siria, nu căutați mai departe.Pentru că o eroare strategică catastrofală a fost făcută de democrați și conservatori și, ca urmare, guvernul islamic revoluționar din Iran este mai încurajat ca niciodată.
Vom vedea dacă oricare dintre țări are capacitatea de a inversa această greșeală în lunile următoare. Dar un lucru este cert: fie că este în Ucraina, Taiwan sau Orientul Mijlociu, nimic nu poate fi bine dacă democrațiile de vârf ale lumii sunt văzute ca fiind în dezordine, slabe sau că urmăresc politici dovedit eșuate.
În fruntea acestei probleme stă absența conducerii de la Casa Albă. În timp ce Rusia și-a pus economia pe un picior de război complet, China continuă să-și împingă exercițiile militare și împuterniciții iranieni lansează rachete în întreaga sa regiune, armatele britanice și americane au probleme serioase de recrutare, probabil cauzate de amăgirea noastră că „diversitatea”, „reprezentarea” și alte astfel de mantre woke ar trebui să fie prioritatea forțelor noastre armate.
Am fost prea saturați de pacea în Occident pentru a ne da seama de prostia acestor politici. Sunt politici pe care le poți urma doar într-o perioadă de pace luxoasă, nefirească. Autocrațiile și guvernele autoritare islamiste din lume au văzut această greșeală și au profitat de ea. Cu siguranță este timpul să o vedem și noi.
