Premierul Chiril Gaburici a fost audiat ieri de procurori în cadrul dosarului penal deschis pe marginea diplomei în baza căreia a fost admis la facultate. Legat de acest document, există suspiciunea că ar fi fals.
Potrivit Radio Chișinău, el a răspuns întrebărilor procurorilor timp de peste o oră și după audieri nu a făcut declarații de presă, urmând ca vineri să aibă o întâlnire cu presa pe acest subiect.
Pregătirea profesională a premierului Chiril Gaburici a fost pusă la îndoială acum trei luni, scrie jurnal.md.
În urma unei investigaţii jurnalistice, ministerul de Interne a iniţiat o cauză penală şi a constatat că premierul Chiril Gaburici s-ar fi înscris la universitate în baza unei diplome de 11 clase.
Documentul ar fi fost eliberat de Liceul "Ştefan cel Mare" din Chişinău. Suspiciunea de falsificare a apărut însă după ce oamenii legii au constatat că în anul în care a fost eliberată diploma, instituţia nu avea statut de liceu, ci doar de gimnaziu. Anterior, Chiril Gaburici declara însă că a fost admis la studii superioare în baza unui act eliberat de şcoala din Logăneşti. (V.M.)