Premierul Marii Britanii, David Cameron, s-a enervat, în timpul unei emisiuni la BBC, explicându-le jurnaliștilor, pe un ton nu prea calm, că nu trebuie să mai folosească expresia Statul Islamic atunci când se referă la gruparea teroristă ce operează în Irak și Siria.
Potrivit Daily Mail, șeful Guvernului de la Londra i-a învățat pe jurnaliști că numele corect al grupării este ISIL (Islamic State of Iraq and the Levant). ”Întreaga lume musulmană este scârbită de expresia folosită pentru a justifica perversiunea unei mari religii”. a explicat acesta. Cameron a mai subliniat că ”bătălia împotriva extremiștilor care atacă britanici în întreaga lume poate fi câștigată, dar este nevoie de răbdare”.
Un atacator islamist a ucis până la 30 de turiști britanici într-un atac comis vineri, în Tunisia, în ceea ce politicienii britanici au descris ca fiind cel mai sângeros atac asupra cetățenilor lor de la atentatele de la Londra din vara lui 2005.
Atacul de la Sousse, soldat cu 38 de morți, a fost comis de un student tunisian, Seifeddine Rezgui, care aderase la un sindicat ce avea legături strânse cu Frăția Musulmană.