PREMIERĂ. Un imigrant a reușit să ajungă în Marea Britanie pe jos, prin Tunelul Canalului Mânecii

06 Aug 2015
PREMIERĂ. Un imigrant a reușit să ajungă în Marea Britanie pe jos, prin Tunelul Canalului Mânecii
Marți, un imigrant ilegal aproape a reușit să parcurgă cei 50 de kilometri ai tunelului pe sub Canalul Mânecii, pe jos. Eurotunnel a confirmat că este o premieră, de la crearea tunelului până acum. Bărbatul a reușit să scape de vigilenții agenți de securitate și nu a fost văzut imediat nici de cele 400 de camere video prezente la fața locului. Deocamdată, din motive inexplicabile. Dar a fost lansată o anchetă, pentru a se lămuri circumstanțele.

Potrivit Nord Littoral, care dezvăluie cazul, imigrantul a fost arestat de forțele de ordine engleze în apropiere de Folkestone, în tunel. Bărbatul mersese câteva ore.

Marți, compania Eurotunnel nu a comunicat această intruziune și a precizat doar că a avut loc o inspecție în cadrul culoarului sudic al tunelului după detectarea ”unei anomalii”, care a provocat întârzieri în trafic marți dimineață. Nu au fost oferite detalii în legătură cu natura anomaliei. Traficul a fost deturnat în acest interval către tunelul nordic.

În noaptea de luni spre marți au fost dejucate circa 600 de tentative de intruziune din partea imigranților care în ultimul timp au luat cu asalt tunelul.

Temerarul imigrant a fost reținut și va fi judecat. Riscă o pedeapsă cu închisoarea și, cu siguranță, nu va putea cere azil în Anglia.

Eurotunnel a depus plângere și vrea să evite ca acest imigrant să devină un exemplu pentru alții. ”Acest tip de intruziune criminalî în tunelul pe sub Canalul Mânecii este un eveniment extrem de rar, ilegal și foarte periculos”, a declarat compania.

Această traversare pe jos a unui imigrant în tunel este o premieră. Dar tentative au mai existat, scrie france3-regions.francetvinfo.fr. În special în 2008, când patru imigranți au circulat pe jos 4 kilometri până au fost reținuți.

În 2005, un sud-african de 39 de ani, dezechilibrat psihic și nu era imigrant, a reușit să parcurgă toată distanța Anglia-Franța. La vremea respectivă, cazul a făcut valuri, căci s-au ridicat mari semne de întrebare în privința măsurilor de securitate și a eventualității unui act terorist.


 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră