Bruno Kahl, șeful serviciului federal de informații al Germaniei (BND), avertizează că sprijinul populației ruse pentru războiul din Ucraina este mai solid decât s-a crezut în Occident. Într-un interviu acordat podcastului Table Today, Kahl afirmă că Vladimir Putin beneficiază de controlul total al aparatului de propagandă și reușește să manipuleze opinia publică în favoarea unei confruntări directe cu NATO. În acest context, serviciile germane anticipează o posibilă extindere a agresiunii ruse dincolo de Ucraina, iar NATO consideră că pericolul unei ofensive împotriva statelor membre ar putea deveni real în următorii cinci ani, scrie Le Monde
Bruno Kahl, președintele Serviciului Federal de Informații al Germaniei (BND), este convins: populația rusă îl sprijină în mare măsură pe Vladimir Putin și războiul acestuia împotriva Ucrainei. În Occident s-a crezut mult timp că invazia Ucrainei de către Rusia este „războiul lui Putin” și că poporul rus nu o susține cu adevărat. „Avem impresia că întregul popor rus este gata să-l urmeze pe Putin, că acest război este perceput ca fiind necesar, iar că agresorul este NATO cel rău”, a explicat el în podcastul Table Today.
Potrivit lui Bruno Kahl, sprijinul neclintit pentru Putin se explică prin faptul că liderul de la Kremlin controlează întregul aparat de propagandă. Acest lucru îi permite „să manipuleze întreaga țară, de la vest la est, în această direcție”. Deși există „mici diferențe de opinie în rândul cercurilor de putere și politice cu privire la oportunitatea unor acțiuni militare”, a subliniat șeful BND, „nicio formă de opoziție nu ar putea, în vreun fel, să-i stea în cale lui Putin”.
În opinia sa, „[Vladimir] Putin cere o capitulare totală și nimic altceva. (...) Negocierile sunt, de fapt, niște diktate. Ultimul document prezentat la Istanbul este cea mai bună dovadă că ceea ce se cere în realitate este o capitulare, și nimic mai puțin”.
Bruno Kahl mai crede că Rusia intenționează să testeze hotărârea NATO, în special prin extinderea confruntării cu Occidentul dincolo de granițele Ucrainei. Secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a declarat luni că Rusia își consolidează capacitățile militare și ar putea fi pregătită să folosească forța împotriva unor state membre NATO în următorii cinci ani.