O sumă de 4,7 milioane de euro a fost încasată de la populația poloneză pentru a oferi Ucrainei o dronă de luptă turcească Bayraktar, a anunțat duminică inițiatorul acestui proiect, scrie Le Figaro.
„22.500.000 de zloți! Fabricat în Polonia”, a declarat jurnalistul Slawomir Sierakowski pe site-ul revistei poloneze de stânga Krytyka Polityczna, al cărei co-fondator este. Această donație din Polonia urmează unui proiect similar realizat cu succes în luna mai trecută în Lituania vecină.
„Până acum am putut urmări toate aceste lucruri groaznice doar prin mass-media. Acum ne-am dat șansa (...) să facem ceva real pentru a apăra Ucraina, pentru ucraineni”, a explicat el la postul de televiziune TVN24.
Peste200.000 de oameni au participat la această colectă publică pentru a cumpăra această dronă militară turcească TB2 și a o oferi Ucrainei.
Mândria Ankarei, dronele de luptă turcești pe care le-a achiziționat Ucraina au intrat în acțiune în primele ore ale invaziei ruse și, potrivit Kievului, s-au dovedit a fi o armă deosebit de formidabilă.