Stilul de conducere de sus în jos a șefului Comisiei Europene a făcut-o să fie apreciată la Washington dar i-a înstrăinat pe colegii de la Bruxelles, scrie Politico.
Turneul Ursulei von der Leyen în Statele Unite a început la New York, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, unde s-a întâlnit cu cei mai înalți lideri ai lumii, de la secretarul general al ONU António Guterres până la premierul canadian Justin Trudeau.
De acolo, președintele Comisiei Europene a fost în New Jersey, la Universitatea Princeton. Într-o sală cu lambriuri din lemn dintr-una dintre cele mai cunoscute școli din America Ivy League, ea a susținut un discurs numit „Momentul Europei” care a fost în realitate mai degrabă o odă relațiilor UE-SUA.
„Sunt în politică de aproximativ 20 de ani”, le-a spus ea studenților, în timp ce camera de filmat – fie din întâmplare, fie intenționat – o arăta în fața unui steag american uriaș. „N-am experimentat niciodată o cooperare atât de intensă, de încredere și detaliată cu Casa Albă.”
„Cred că zicala este corectă”, a continuat ea. „Când te confrunți cu o criză, știi cine sunt prietenii tăi adevărați.”
Cuvintele lui Von der Leyen au fost mai mult decât finețuri diplomatice așteptate de la înalți oficiali în momente ca acestea. Potrivit mai multor oficiali de la Bruxelles și Washington, ele reflectă modul în care președintele Comisiei a devenit persoana care trebuie sunată atunci când oficialii americani vor să vorbească cu Europa – în special când vine vorba de războiul din Ucraina.
Ei vorbesc, de asemenea, despre mormăielile tot mai puternice de nemulțumire acasă - mormăieli din partea oficialilor din propria instituție și dintre reprezentanții țărilor UE cu privire la stilul ei de conducere de sus în jos. Înclinația lui Von der Leyen pentru secret și dependența ei de un mic grup de consilieri, se plâng detractorii ei, contravin culturii UE de luare a deciziilor bazate pe consens.
„Nu are încredere în nimeni; ea locuiește într-un turn”, a spus un membru al Cabinetului unui comisar, vorbind sub rezerva anonimatului pentru a vorbi liber despre înaltul oficial al instituției. „Ea nu construiește alianțe. Uneori, asta poate duce la greșeli, deoarece ea nu sună suficient de multi oameni.”
Lider de război
Stimulul pentru apropierea dintre von der Leyen și Washington a fost invazia brutală a Ucrainei de către Rusia.
Speranțele erau mari în 2020 că alegerea președintelui american Joe Biden va inversa amărăciunea erei Trump. Dar revenirea la armonia transatlantică nu a fost fără probleme – chiar înainte de învestirea lui Biden, echipa sa a arătat clar că sunt furioși în legătură cu decizia UE de a încheia un pact de investiții cu China. Tensiunile au persistat cu privire la comerț, impozitarea internațională și regulile care guvernează sfera digitală - în special cele privind confidențialitatea în transferurile intercontinentale de date.
Zvonurile de război au măturat în mare măsură acele dezacorduri. Până la sfârșitul anului 2021, pe măsură ce Europa și SUA au început să iasă din criza COVID, o altă perspectivă gravă se profila: trupele ruse care se înmulțesc la granița cu Ucraina.
În noiembrie 2021, von der Leyen a făcut prima ei vizită la Casa Albă. Printre cei care au participat la întâlnirea de la Biroul Oval în acea după-amiază s-au numărat consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, apoi consilier adjunct pentru securitate națională pentru economia internațională, Daleep Singh, și Amanda Sloat, director principal pentru Europa la Consiliul Național de Securitate.
Alături de von der Leyen au fost doi dintre cei mai apropiați confidenți ai președintelui Comisiei, Bjoern Seibert, șeful ei de cabinet, care a lucrat cu ea încă de pe vremea când era ministrul german al apărării; și Fernando Andresen Guimaraes, un alt membru al cabinetului său, care anterior a servit ca șef al diviziilor Rusiei și SUA și Canada în Serviciul European de Acțiune Externă, serviciul diplomatic al UE. De asemenea, a fost prezent ambasadorul UE în Statele Unite, Stavros Lambrinidis.
Mai erau două luni și jumătate pâna la invazia lui Putin dar tensiunile erau deja în creștere. Cele două echipe au discutat despre situația de la granița UE cu Belarus, unde migranți din Orientul Mijlociu erau transportați cu avionul de dictatorul belarus Alexandru Lukașenko pentru a trece în Polonia și Lituania.
Apoi subiectul s-a îndreptat către posibilitatea unui atac rusesc asupra Ucrainei. Chiar înainte de întâlnire, Biden a fost informat de oficialii de securitate națională și de informații despre formarea batalioanelor ruse lângă granița cu Ucraina. A vrut să tragă un semnal de alarmă.
„Președintele a fost foarte îngrijorat”, a spus un oficial european, vorbind sub condiția anonimatului. „Acesta a fost o perioadă în care nimeni în Europa nu dădea nicio atenție, nici măcar serviciile de informații.”
Au urmat alte întâlniri, inclusiv o vizită la Bruxelles a directorului CIA, Bill Burns, mai târziu în cursul lunii, în timp ce Washingtonul a devenit din ce în ce mai agitat din cauza lipsei de atenție în capitalele europene cu privire la amenințarea care se profilează.
La instigarea Casei Albe, oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului, inclusiv subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, au inceput sa se intalneasca saptamanal prin videoconferința.
Pe măsură ce temerile cu privire la o invazie rusă au crescut, discuțiile s-au îndreptat către pregătirile pentru un pachet de sancțiuni care ar putea fi adoptat de țările UE dacă Moscova ar decide să trimită trupe peste graniță. Contactele au început să aibă loc zilnic. În special, Singh și Seibert au construit o relație de lucru strânsă. Au fost recrutați și funcționari din diferite departamente ale Comisiei – cunoscute sub numele de direcții generale –, inclusiv un grup înființat în cadrul recent creatului Consiliului pentru Comerț și Tehnologie UE-SUA, care s-a ocupat de problema complexă a interdicțiilor de export.
Seibert a fost „important” pentru succesul primului pachet de sancțiuni, a declarat un înalt oficial american. „Interlocutorul esențial cu Comisia Europeană a fost Bjoern Seibert”, a spus oficialul, descriindu-l pe funcționarul public german ca un expert în fond și „un operator politic destul de priceput”.
„Am avut o convergență uriașă la nivel general”, a spus oficialul.
Seibert a fost persoana care a sunat-o pe von der Leyen, care participa la Forumul de la Budapesta din Varșovia, la ora 4 dimineața, pentru a-i spune despre invazia din primele ore ale zilei de 24 februarie.
Pe tot parcursul procesului de pregătire, Comisia a fost cea care a preluat conducerea sancțiunilor, consultând unele capitale naționale precum Berlin, Paris și Roma - dar, în cea mai mare parte, întâlnindu-și reprezentanții țărilor membre în grupuri mici pentru a-și exprima punctele de vedere.
De teamă că pachetul ambițios de sancțiuni s-ar putea scurge în presă, Comisia nu a furnizat niciodată un proiect de text, până în momentul final când țările membre au fost gata să-l ia în considerare. Sancțiunile au avut nevoie de aprobarea unanimă a țărilor UE, dar cu opinia publică urmărind alarmată acumularea de trupe a Rusiei, reprezentanții guvernelor naționale de la Bruxelles nu au avut de ales decât să aprobe.
„Este puțin probabil ca colaborarea foarte strânsă pe care o vedem în ceea ce privește sancțiunile și alte fronturi s-ar fi dezvoltat așa cum s-a întâmplat fără o relație considerabilă între Washington și Bruxelles - la cele mai înalte niveluri, dar și la niveluri de lucru”, a spus Ian Lesser, vicepreședinte al organizației Fondul German Marshall al Statelor Unite.
"Nu ne uita"
Punctele forte ale lui Von der Leyen - discreția ei, luarea rapidă a deciziilor - au fost apreciate de omologii ei de pe cealaltă parte a Atlanticului. Dar aceleași însușiri au înstrăinat-o și de unii dintre colegii săi din Bruxelles și din alte capitale europene.
În timpul discuțiilor privind sancțiunile cu mize mari, calitățile lui von der Leyen erau exact ceea ce era necesar pentru a împinge măsuri complexe, sensibile din punct de vedere politic, prin procesele decizionale lente ale UE.
„La Washington a existat un sentiment că Ursula era cineva care putea, în sfârșit, să ducă la bun sfârșit lucrurile”, a spus un înalt oficial al UE care a participat la discuțiile transatlantice. Experiența lui Von der Leyen ca fost ministru al apărării a făcut-o, de asemenea, persoana de referință ideală pentru administrația Biden, deoarece a avertizat despre un război care se profilează.
Însă, în timp ce țările UE erau pregătite să acorde Comisiei o marjă de libertate în primele runde de discuții privind sancțiunile, pe măsură ce discuțiile s-au îndreptat către măsuri suplimentare, unii oficiali naționali au început să respingă abordarea ei dură.
Când von der Leyen a anunțat Parlamentului European o a șasea rundă de sancțiuni, inclusiv o propunere de interzicere a petrolului rusesc, înainte ca membrii să fi discutat despre asta, unii au fost critici. Premierul olandez Mark Rutte a criticat Comisia pentru lipsa de precizie cu privire la detaliile tehnice. Ar mai fi nevoie de încă o lună până la aprobarea pachetului și nu înainte ca unele țări din Europa Centrală și de Est să fi făcut concesii privind petrolul.
Nu era prima dată când președintele Comisiei era mustrat pentru că a ieșit la înaintare fără sa anunțe. În apogeul pandemiei de COVID, propunerea Comisiei pentru un pachet de salvare economică de 2 miliarde de euro s-a scurs în presa înainte ca liderii să-l vadă, provocând o mustrare din partea Angelei Merkel. „Nu uitați să vorbiți cu noi”, i-a spus cancelarul german de atunci fostului ei protejat.
De trei ori ministru de cabinet, von der Leyen a devenit prima femeie președinte al Comisiei Europene în 2019, după ce a fost catapultată în această funcție din cauza obiecțiilor multor din Parlamentul European care au favorizat așa-numitul sistem Spitzenkandidat, care propune ca postul să fie acordat unuia dintre candidații desemnați de un partid paneuropean.
Decizia ei de a se instala la etajul 13 al sediului UE Berlaymont, unde o fostă toaletă a fost transformată într-un dormitor când a preluat mandatul, i-a determinat pe unii să se plângă că a guvernat cu o mentalitate de buncăr, doar cu ajutorul unui grup mic de consilieri.
Tensiunile aprinse între von der Leyen și restul colegiului său de 27 de comisari au izbucnit la iveală în iunie, după ce ea a decis să dea undă verde plătirii fondurilor UE de recuperare către Polonia, în ciuda îngrijorărilor cu privire la abuzurile de la Varșovia asupra justiției.
După ce decizia lui von der Leyen a fost trecută pe ordinea de zi a Colegiului la 1 iunie, cinci comisari – inclusiv vicepreședinții Comisiei Frans Timmermans și Margrethe Vestager – și-au exprimat nemulțumirea în scris. Obiecția lui Vestager, care a avut o relație bună de lucru cu von der Leyen, a fost deosebit de notabilă.
„Nu a fost o decizie care a avut un sprijin foarte larg în cadrul colegiului”, a declarat un oficial al Comisiei pentru POLITICO. „A existat sentimentul că probabil că von der Leyen a convenit mai întâi la ceva cu liderii naționali în cauză, fără a ține seama de opiniile Comisiei.”
În ciuda obiecțiilor colegilor ei, von der Leyen – care a refuzat să fie intervievată pentru acest articol – a continuat oricum.
Puterea centrală
Oamenii care au lucrat îndeaproape cu von der Leyen spun că tendința ei de a centraliza puterea este cea mai evidentă atunci când sunt pe masă decizii mari– undă verde pentru fondul de salvare al Poloniei, de exemplu, sau o propunere de clasificare a investițiilor în producția de energie nucleară sau gazoasă ca fiind "verde."
În aceste cazuri, ea se consultă mai degrabă cu puterile din Berlin sau Paris decât cu comisarul european responsabil de portofoliu. În mod similar, uneori lucrează direct cu persoane cheie din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei, ocolind efectiv comisarii înșiși.
În stilul ei de sus în jos, ea diferă fundamental de predecesorul ei Jean-Claude Juncker - un politician care cerea regulat părerea colegilor săi înainte de a lua decizii, chiar dacă multe dintre prioritățile politice au fost stabilite de șeful lui de cabinet, Martin Selmayr.
În multe privințe, von der Leyen arată o înțelegere a puterii executive în stil prezidențial american. Comisia și-a asumat mai multă autoritate în cadrul UE de ceva timp. Sub von der Leyen, acest proces s-a accelerat – Comisia asumând un rol principal în marile schimbări de direcție, cum ar fi emiterea de datorii comune a UE, achiziția în comun de vaccinuri COVID și introducerea sancțiunilor pentru Rusia.
„În cadrul Comisiei, acest proces de centralizare care s-a întâmplat deja sub Juncker a continuat”, a declarat Stefan Lehne, membru senior la Carnegie Europe. „Adevărata putere este a președintelui. Comisarii individuali au pierdut multă putere; colegiul ca atare este mai slab, președintele este mai puternic.”
Secretomania lui Von der Leyen și procesul centralizat de luare a deciziilor au provocat multe speculații la Bruxelles cu privire la următoarea ei mișcare. O relație strânsă cu Washingtonul ar fi un atu valoros dacă ar fi interesată de un loc de muncă internațional la nivel înalt, de exemplu la Națiunile Unite. Interesant este că von der Leyen a fost unul dintre primii care l-au felicitat pe Biden în august într-un tweet publicat seara târziu, după ce a semnat Actul de reducere a inflației (Inflation Reduction Act)– în ciuda faptului că UE are unele preocupări majore cu privire la propunere care este văzuta ca fiind protecționistă.
În mod alternativ, dorința de a servi un al doilea mandat ca președinte al Comisiei în 2024 ar ajuta la explicarea faptului că von der Leyen a menținut uneori un contact mai bun cu capitalele naționale, de al căror sprijin în Consiliul European ar avea nevoie, decât cu propriii comisari.
„Von der Leyen a promovat planul de redresare polonez împotriva opoziției serioase din partea colegilor ei de la vârful structurii UE”, a declarat Daniel Freund, membru al Parlamentului European din partea partidului Verzilor din Germania. „Ea a mers împotriva majorității Parlamentului European când vine vorba de statul de drept, până în punctul în care a trebuit să o dam în judecată pentru inactivitate”.
„S-ar putea să câștigi bătălii singulare cu această abordare, dar vei pierde sprijinul pe termen lung”, a adăugat Freund.
Chiar în această săptămână, doi comisari, Thierry Breton și Paolo Gentiloni, au cerut un fond de sprijin care să ajute la amortizarea loviturii pentru europeni în timpul crizei energetice actuale - dar această cerere nu a fost promulgată de von der Leyen.
Întrebarea pentru von der Leyen este dacă stilul de conducerea de sus în jos va continua să fie benefic și atunci când criza se va atenua și atenția se va îndrepta către preocupări pe termen lung sau decizii care necesită niveluri ample de sprijin.
Capacitatea ei de a trece prin sancțiuni a fost ajutată de faptul că puțini alții din Europa au fost atenți. SUA au primit puțin răspuns din partea capitalelor naționale la avertismentele lor cu privire la intențiile lui Putin. Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron aveau în minte și alte lucruri – Macron ducea o campanie de realegere, iar Scholz încerca să mențină împreună un guvern tripartit din ce în ce mai divizat.
Între timp, Brexit-ul a privat UE de unul dintre principalele sale forțe de informații – Marea Britanie, membră a alianței de informații „Five Eyes” care nu mai participa la discuțiile blocului.
Sancțiunile au fost, de asemenea, un domeniu în care Comisia a avut o reală putere, având în vedere puterea pieței unice a UE și interrelația economică a UE cu Rusia. Natura extrem de tehnică a discuțiilor s-a potrivit cu punctele forte ale echipei Seibert concentrate pe detalii.
Dar înstrăinarea colegilor ei este o afacere riscantă. Există pericolul că abordarea ei și legăturile ei strânse cu Washington să acumuleze dificultăți pentru ea atunci când va încearca să împlinească alte priorități politice ale UE.
Bruxelles și Washington sunt încă departe unul de celălalt în ceea ce privește probleme precum potențiale acorduri comerciale sau cadrul de reglementare pentru protejarea confidențialității în transferurile de date peste Atlantic. Și apoi există priorități specifice UE, cum ar fi reforma regulilor fiscale ale UE și punerea în aplicare a pachetului Comisiei "Fit for 55" privind schimbările climatice. În probleme ca acestea, în care nu există trupe rusești care să concentreze mințile în Europa, von der Leyen poate descoperi că lucrul de care are nevoie nu este sprijinul Washingtonului, ci al colegilor mai apropiați.
