Colonelul Pat Ryder, purtător de cuvânt al Comandamentului militar american în Orientul Mijlociu (Centcom), a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că avioane militare rusești au efectuat zboruri de recunoaștere deasupra Siriei, fără a executa lovituri.
"Am văzut zboruri de recunoaştere ale aparatelor ruse. Este tot ceea ce am observat până acum", a declarat colonelul Ryder, citat de AFP.
Potrivit aceleiași surse americanii nu cunosc strategia rușilor în regiune, dar că, deși nu sunt în contact direct cu militarii ruși, sunt deschiși la discuții pe tema modului în care ar putea colabora.
Potrivit Pentagonului, ruşii au instalat o bază aeriană în provincia Latakia, regiune controlată de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, şi, conform unor surse americane, Moscova ar fi trimis 28 de avioane de luptă, adaptate în special la atacuri la sol. În plus de personalul bazei (piloţi, mecanici), au fost desfăşuraţi aproximativ 500 de soldaţi ruşi, care sunt dotaţi cu câteva tancuri, vehicule blindate, elicoptere.
Washingtonul a indicat că va primi favorabil o iniţiativă rusă pentru întărirea luptei împotriva grupării teroriste Statul Islamic, dar în acelaşi timp se teme că soldaţii ruşi vor lupta alături de regimul lui Bashar al-Assad şi vor ataca grupări siriene, kurde sau forţe moderate susţinute de SUA.
Siria urmează să fie subiectul principal al întâlnirii de luni de la New York dintre preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin, întâlnire ce are loc în contextul celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.