Planul Juncker pentru accelerarea revigorării economice a fost aprobat

28 Iun 2015
Planul Juncker pentru accelerarea revigorării economice a fost aprobat
Planul Juncker, prezentat în noiembrie 2014, are în vedere crearea unui Fond European pentru Investiții Strategice (EFSI) constituit din 5 miliarde de euro capital de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și din 16 miliarde de euro fond de garanție. Fondul de garanție va primi 8 miliarde euro de la bugetul UE, din care BEI poate fi plătită dacă se face apel la garanție. Parlamentul și Consiliul au ajuns la un compromis privind propunerea originală a Comisiei în cadrul a opt întâlniri tripartite între 20 aprilie și 4 iunie, potrivit site-ului Parlamentului European.  

Parlamentul European a aprobat în cursul acestei săptămâni planul de investiții de 315 miliarde de euro, destinat încurajării investițiilor viabile în Europa. În negocierile cu Consiliul, Parlamentul a modificat structura de finanțare, a câștigat implicarea în selectarea administratorilor Fondului și a asigurat mai multe măsuri de control democratic.

Parlamentul European a căutat să îmbunătățească structura de finanțare a fondului de garanție pentru Plan, regulile de administrare a fondului, mecanismele de funcționare și responsabilitatea democratică. Planul își propune atingerea unor obiective îndrăznețe.

Diminuarea tăierilor bugetare pentru programul european de cercetare și inovare Orizont 2020 şi al Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF - pentru conectarea rețelelor europene de energie, transport și digitale) cu 1 miliard de euro.

Orizont2020 și CEF, două dintre cele trei surse de finanțare pentru garanția UE care sprijină Planul, vor contribui acum cu 2,2 miliarde și, respectiv, 2,8 miliarde de euro, adică 500 milioane de euro mai puțin decât fusese propus inițial.

Asigurarea că această sumă de 1 miliard de euro salvată pentru programe va fi plătită din marjele bugetare neutilizate din 2014 și 2015, dar și câștigarea dreptului pentru Parlament de a aproba numirea directorului de management și directorului adjunct de management ai Fondului de investiții, prevedere conform căreia lista proiectelor aprobate va fi publică

O altă cerință este ca un set de criterii pentru selecția proiectelor și o listă a obiectivelor proiectelor să fie elaborate pentru a se asigura că proiectele selectate sunt conforme cu prioritățile generale ale Uniunii.

Acum că Parlamentul a aprobat regulile, Consiliul de Miniștri trebuie să facă același lucru. Consiliul a confirmat acordul său provizoriu cu Parlamentul, la 9 iunie și își va da curând, cel mai probabil, acordul prin procedură scrisă. După care, regulamentul privind Planul Juncker va intra în vigoare, la începutului lui iulie, iar Fondul va putea fi complet operațional în septembrie. (I.D)

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră