Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP) este cel mai leneș partid reprezentat în Parlamentul European, iar UDMR cel mai conștiincios în ceea ce privește participarea eurodeputaților la vot, potrivit datelor prezentate de VoteWatch Europe, citate joi într-un articol din The Guardian.
Astfel, în perioada iulie 2014 — mai 2015, eurodeputații UKIP au participat, în medie, la numai 62,29% din procedurile de votare din Parlamentul European.
Referitor la partidele din cele mai mari șapte state ale UE (Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia și România), eurodeputații din formațiunea lui Nigel Farage au absentat cel mai mult de la sesiunile de votare.
Clasamentul celor mai leneșe zece partide din PE în funcție de participarea la procedurile de votare este completat de Die Linke (78%, Germania), Forza Italia (78,9%, Italia), C's (83,7%, Spania), Verzii britanici (84,7%), Partidul Conservator britanic (84,8%), Izquierda Unida (86,8%, Spania), NDC-UdC (87%, Italia), Mișcarea Democrată (87,1%, Franța) și PSD (87,7%, România).
În perioada analizată, cei doi eurodeputați UDMR au luat parte la 98,8% dintre procedurile de vot, Partidul Socialist francez și Europe Ecologie la câte 95,6%, Mișcarea 5 Stelle (Italia) la 95,5%, Partidul Laburist (Marea Britanie) la 95,1%, Liga Nordului (Italia) la 94,9%, UNPR și Partidul Conservator (ambele din România) la câte 94,7%, Podemos (Spania) la 94,1% și Lista Tsipras (Grecia) la 93,9%.
Dintre partidele mari, Uniunea Democrat-Creștină (Germania) a fost prezentă la 91,36% din sesiunile de vot, Partidul Democrat din Italia la 93,28%, Partidul Popular spaniol la 88,93%, Partidul Socialist spaniol la 92,64%, iar partidele poloneze Platforma Civică și formațiunea Lege și Justiție la 92,86%, respectiv 90,34% din procedurile de vot.