Parlamentul European a aprobat joi în procedură de urgență și cu amplă majoritate propunerea făcută în 9 septembrie de Comisia Europeană și care presupune redistribuirea a 120.000 de azilanți aflați deja pe teritoriul Italiei, Greciei și Ungariei către alte state membre. Rezoluția a fost aprobată cu 372 de voturi pentru, 124 împotrivă și 5 abțineri.
”Calea este acum deschisă pentru ca în Consiliul de miniștri de Interne ai UE să se adopte propunerea noastră la 22 septembrie”, a reacționat Executivul european într-un comunicat, făcând presiuni asupra statelor membre ”să ia deciziile necesare”.
Procedura de urgență, stipulată în articolul 154 din Regulamentul de procedură, a fost propusă de președintele Legislativului european Martin Schulz și aprobată de plen la deschiderea sesiunii.
România, Ungaria, Cehia și Slovacia sunt statele membre care resping fățiș sistemul de cote obligatorii propus de Comisia Europeană.