„Nu trebuie să uităm de problemele reale dacă vrem ca acestea să fie rezolvate”, a spus papa Francisc, citând industria armelor drept unul dintre factorii care declanșează războiul. El a mai susținut că s-a întâlnit cu câteva luni în urmă cu un șef de stat care era îngrijorat că NATO „latră la ușile Rusiei” într-un mod care ar putea duce la război.
Papa Francisc a lansat o nouă serie de critici împotriva Rusiei pentru acțiunile sale în Ucraina, spunând că trupele sale au fost brutale, crude și feroce, în timp ce i-a lăudat pe ucrainenii „curajoși” pentru că au luptat pentru supraviețuire. Dar în textul unei conversații pe care a avut-o luna trecută cu editorii presei iezuite Civilta Cattolica și publicat marți, el a mai spus că situația nu este alb-negru și că războiul a fost „poate într-un fel provocat”.
- Compania este prezentă în Ucraina, parte a provinciei mele. Ne confruntăm cu un război de agresiune. Scriem despre asta în revistele noastre. Care sunt sfaturile tale pentru a comunica situația pe care o trăim? Cum putem contribui la un viitor pașnic?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne îndepărtăm de tiparul normal „Scufița Roșie”: Scufița Roșie era bună și lupul era cel rău. Aici nu există bine și rău metafizic, într-un mod abstract. Se conturează ceva global, cu elemente care sunt foarte împletite. Cu câteva luni înainte de începerea războiului am întâlnit un șef de stat, un om înțelept care vorbește puțin, chiar foarte înțelept. Și după ce a vorbit despre lucrurile despre care voia să vorbească, mi-a spus că este foarte îngrijorat de modul în care se mișcă NATO. L-am întrebat de ce, iar el mi-a răspuns: „Latră la porțile Rusiei. Și nu înțeleg că rușii sunt imperiali și nu permit nici unei puteri străine să se apropie de ei”. El a concluzionat: „Situația ar putea duce la război”. Aceasta a fost părerea lui. Războiul a început pe 24 februarie. Acel șef al statului a putut citi semnele a ceea ce se întâmplă.
Ceea ce vedem este brutalitatea și ferocitatea cu care acest război este purtat de trupele, în general mercenare, folosite de ruși. Și rușii preferă de fapt să trimită ceceni, sirieni, mercenari înainte. Dar pericolul este că nu vedem decât asta, care este monstruos, și nu vedem toată drama care se desfășoară în spatele acestui război, care poate a fost cumva fie provocat, fie nu împiedicat. Și înregistrez un interes pentru testarea și vânzarea de arme. Este foarte trist, dar practic asta este miza.
Cineva imi poate spune in acest moment: dar tu esti in favoarea lui Putin! Nu, nu sunt. Ar fi simplist și greșit să spui așa ceva. Pur și simplu sunt împotriva reducerii complexității la distincția dintre bine și rău, fără să mă gândesc la rădăcini și interese, care sunt foarte complexe. În timp ce vedem ferocitatea, cruzimea trupelor ruse, nu trebuie să uităm problemele pentru a încerca să le rezolvăm.
De asemenea, este adevărat că rușii au crezut că totul se va termina într-o săptămână. Dar au calculat greșit. Au găsit un popor curajos, un popor care se luptă să supraviețuiască și care are o istorie de luptă.
Mai trebuie să adaug că vedem ceea ce se întâmplă acum în Ucraina în acest fel pentru că este mai aproape de noi și ne atinge mai mult sensibilitatea. Dar sunt și alte țări îndepărtate - să ne gândim la unele zone din Africa, nordul Nigeria, nordul Congo - unde războiul este încă în desfășurare și nimănui nu-i pasă. Gândiți-vă la Rwanda de acum 25 de ani. Să ne gândim la Myanmar și la Rohingya. Lumea este în război. Acum câțiva ani mi-a trecut prin minte să spun că trăim al treilea război mondial în bucăți. Iată, pentru mine astăzi a fost declarat al treilea război mondial. Și acesta este un aspect care ar trebui să ne facă să reflectăm. Ce se întâmplă cu omenirea care a avut trei războaie mondiale într-un secol? Trăiesc primul război în memoria bunicului meu de pe Piave. Și apoi al doilea și acum al treilea. Și acest lucru este rău pentru umanitate, o calamitate.
În urmă cu câțiva ani a avut loc comemorarea a 60 de ani de la debarcarea în Normandia. Și mulți șefi de stat și de guvern au sărbătorit victoria. Nimeni nu și-a amintit de zecile de mii de tineri care au murit pe plajă cu acea ocazie. Când am fost la Redipuglia în 2014 pentru centenarul războiului mondial - vă dau o încredere personală - am plâns când am văzut vârsta soldaților căzuți. Când, câțiva ani mai târziu, pe 2 noiembrie - în fiecare 2 noiembrie vizitez un cimitir - am fost la Anzio, am plâns și acolo când am văzut vârsta acestor soldați căzuți. Anul trecut am fost la cimitirul francez, iar mormintele băieților - creștini sau musulmani, pentru că francezii i-au trimis și pe cei din Africa de Nord la luptă - erau tot ale tinerilor de 20, 22, 24 de ani.
De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că vreau ca revistele tale să abordeze latura umană a războiului. Aș dori ca revistele voastre să înțeleagă drama umană a războiului. Este perfect să faci un calcul geopolitic, să studiezi lucrurile temeinic. Trebuie să o faci, pentru că este treaba ta. Dar încearcă și să transmită drama umană a războiului. Drama umană a acelor cimitire, drama umană a plajelor din Normandia sau Anzio, drama umană a unei femei la a cărei ușă bate poștașul și care primește o scrisoare prin care îi mulțumește că a dat un copil patriei sale, care este o erou al patriei... Și așa rămâne singură. Reflectarea asupra acestui lucru ar ajuta foarte mult umanitatea și Biserica. Fă-ți reflecțiile socio-politice, fără a neglija totuși reflecția umană asupra războiului.
Să ne întoarcem în Ucraina. Toată lumea își deschide inimile refugiaților, exilaților ucraineni, care sunt de obicei femei și copii. Bărbații au rămas să lupte. La audierea de săptămâna trecută, două soții de soldați ucraineni care se aflau în oțelăria Azovstal au venit să-mi ceară să mijlocesc pentru salvarea lor. Cu toții suntem foarte sensibili la aceste situații dramatice. Sunt femei cu copii, ai căror soți se ceartă acolo. Femei tinere. Dar mă întreb: ce se va întâmpla când entuziasmul de a ajuta se va diminua? Pentru că lucrurile se răcesc, cine va avea grijă de aceste femei? Trebuie să privim dincolo de acțiunea concretă a momentului și să vedem cum îi vom susține ca să nu cadă în comerț, să nu fie folosiți, pentru că vulturii deja se întorc.
Ucraina este un expert în a suferi sclavia și războaiele. Este o țară bogată, care a fost dintotdeauna tăiată în bucăți de voința celor care au vrut să o ia în stăpânire pentru a o exploata. Este ca și cum istoria a predispus Ucraina să fie o țară eroică. Văzând acest eroism ne atinge inimile. Un eroism care se îmbină cu tandrețea! De fapt, când au sosit primii tineri soldați ruși - apoi au trimis mercenari - trimiși să efectueze o „operațiune militară”, după cum spuneau ei, fără să știe că vor intra în război, chiar femeile ucrainene au avut grijă de ei. când s-au predat... Mare umanitate, mare tandrețe. Femei curajoase. Oameni curajoși. Un popor căruia nu le este frică să lupte. Un popor muncitor și în același timp mândru de pământul său. Să ținem cont de identitatea ucraineană în acest moment. Acesta este ceea ce ne mișcă: să vedem un asemenea eroism. Aș dori foarte mult să subliniez acest punct: eroismul poporului ucrainean. Ceea ce este în fața ochilor noștri este o situație de război mondial, interese globale, vânzări de arme și însuşire geopolitică, care martirizează un popor eroic.
Aș dori să mai adaug un element. Am avut o conversație de 40 de minute cu Patriarhul Kirill. În prima parte mi-a citit o declarație în care a dat motivele justificării războiului. Când a terminat, am intervenit și am spus: „Frate, noi nu suntem clerici ai statului, suntem păstori ai poporului”. Trebuia să mă întâlnesc cu el pe 14 iunie la Ierusalim, pentru a vorbi despre treburile noastre. Dar odată cu războiul, de comun acord, am decis să amânăm întâlnirea pentru o dată ulterioară, pentru ca dialogul nostru să nu fie înțeles greșit. Sper să-l întâlnesc la o adunare generală în Kazahstan, în septembrie. Sper să-l pot saluta și să vorbesc puțin cu el ca pastor.
