Vizită istorică a Papei Francisc în Irak, notează Reuters, care aminteşte că este pentru prima dată în istorie când are loc o între un şef al Bisericii Catolice şi un lider al islamului şiit.
Marele ayatollah Ali al-Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă pentru majoritatea musulmanilor şiiţi din Irak şi din lume, l-a primit sâmbătă pe Papa Francisc, liderul a 1,3 miliarde de catolici la nivel mondial, în oraşul sfânt şiit Najaf, din sudul Irakului, relatează AFP, preluată de agerpres.ro.
Întâmpinat de ayatollah la modesta sa locuință
Marele ayatollah l-a întâmpinat pe Papă la locuinţa sa modestă din Najaf, sediul clerului şiit din Irak, în cea de-a doua zi a vizitei Suveranului Pontif în Irak.
Cu această întrevedere în spatele uşilor închise care ar urma să dureze circa o oră, suveranul pontif întinde mâna islamului şiit după ce, în urmă cu doi ani, a semnat un document privind „fraternitatea umană” cu o mare instituţie a islamului sunnit.
Nu folosește papamobilul
Papa Francisc foloseşte din motive de securitate o maşină blindată pentru deplasările sale în Irak, ceea ce nu obişnuieşte să facă în călătoriile sale apostolice când are la dispoziţie vehicule utilitare locale sau celebrul său „papamobil”, relatează EFE, preluată de agerpres.ro.
Potrivit unor surse ale securităţii preşedinţiei irakiene, maşina cu care a fost adus papa de la aeroport la palatul prezidenţial din Bagdad, pentru a se întâlni cu preşedintele ţării, kurdul Barham Salih, a fost un „BMWwi750 special” blindat.
Papa a călătorit de la aeroport escortat de mai multe maşini ale forţelor de securitate ale ţării.
În timpul traseului, sute de persoane s-au adunat la marginea trotuarelor pentru a saluta cortegiul în care călătorea pontiful argentinian.